INS a revizuit uşor în sus creşterea economică din primul trimestru din 2023: contribuţia consumului final individual şi colectiv al administraţiilor publice a crescut, iar a investiţiilor s-a redus.
Institutul Naţional de Statistică a revizuit în sus creşterea economică din primul trimestru din 2023 faţă de trimestrul patru din 2022, la 0,2%, faţă de la 0,1% cât estima în luna iunie, dar şi faţă de primul trimestru din 2022, la 2,4%, de la 2,3%.
De asemenea, PIB a crescut în T1 cu 2,9% faţă de perioada similară din 2022, se arată în comunicatul instituţiei.
În termeni valorici, PIB este calculat în primul trimestru din 2023 la 318 miliarde lei preţuri curente, cu circa şase miliarde lei peste nivelul anunţat în comunicatul INS din luna iunie.
Pe date ajustate sezonieri, PIB este evaluat la 394 miliarde lei.
Din punctul de vedere al utilizării PIB, diferenţe semnificative ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat: cheltuiala pentru consumul final individual şi colectiv al administraţiilor publice, a cărei pondere a crescut de la +0,7% la +1,6%, ca urmare a creşterii volumului său de activitate de la 103,8% la 108,7%, şi investiţiile în economie (formarea brută de capital fix), a căror contribuţie s-a redus de la +2,4% la +1,9%, ca urmare a scăderii volumului său de activitate de la 113,2% la 110,4%.
Potrivit noilor estimări INS, consumul final efectiv total a contribuit cu 5,8% la creşterea PIB în T1, faţă de 4,9% cât arăta estimarea anterioară.
Volumul valorii adăugate brute pe ramuri de activitate a înregistrat modificări mai importante între cele două estimări la:
- Construcţii, cu o creştere a volumului de activitate de +0,3 puncte procentuale
- Activităţile de spectacole, culturale şi recreative; reparaţii de produse de uz casnic şi alte servicii, cu o creştere a volumului de activitate de +0,3 puncte procentuale
- Informaţii şi comunicaţii, cu o creştere a volumului de activitate de +0,2 puncte procentuale
- Administraţie publică şi apărare; asigurări sociale din sistemul public; învăţământ; sănătate şi asistenţă socială, cu o creştere a volumului de activitate de +0,2 puncte procentuale
- Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante, cu o scădere a volumului de activitate de -0,7 puncte procentuale.
- Impozitele nete pe produs au înregistrat o creştere a volumului lor cu +1,6 puncte procentuale.