Antena 3 CNN Economic Bani mai mulți pentru copii! O nouă modificare a alocației de stat a ajuns în Senat

Bani mai mulți pentru copii! O nouă modificare a alocației de stat a ajuns în Senat

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 10:00 13 Dec 2023 Modificat la 10:00 13 Dec 2023
bursa elevi alocatii getty images isabel pavia
Bani mai mulți pentru copii! O nouă modificare a alocației de stat a ajuns în Senat Sursa foto: Getty Images I Isabel Pavia

Proiectul vine să rezolve o inechitate în acordarea alocației pentru copii. Iată ce se explică în expunerea de motive a proiectului:  

„S-a creat un cerc vicios care nu poate fi depășit decât prin corecta raportare a suportului financiar continuu acordat copiilor. Ori, acest suport înseamnă, în primul rând, alocația acordată lor. Principalul instrument prin care un stat își arată grija și implicarea în protejarea copiilor săi și care reprezintă pentru majoritatea copiilor un suport mai mult decât necesar. De aceea, alocația de stat pentru copii trebuie și are nevoie să devină centrul politicii publice și financiare destinate copiilor. Un demers care nu poate fi realizat decât prin alocarea financiară corect raportată la actualele condiții și realități economice. 

Un simplu calcul matematic ne demonstrează că, în prezent, la actuala rată a inflației, cuantumul alocației nu mai este capabil să acopere nici pe departe minimul de necesar pentru un copil și, pe fondul crizei din prezent, în lipsa majorării ei, tinde să devină un ajutor nu doar subestimat, ci și simbolic. 

Fără o ajustare rapidă a cuantumului alocației, riscăm astfel să transformăm alocația într-o formă fără fond, care va contribui și ea la agravarea tuturor provocărilor cu care se confruntă copiii și familiile lor. (...) 

La momentul actual, alin. (4) al art. 6. din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii prevede că dreptul la alocația de stat pentru copii se stabilește începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul, iar plata drepturilor se face începând cu luna următoare depunerii cererii. Practic dacă un copil, de exemplu, s-a născut pe 1 iunie iar altul pe 30 iunie, ambii copii vor primi alocația cu data de 1 iulie, ceea ce privează copilul de aproape 1 lună de zile de a beneficia în condiții de egalitate de dreptul la alocația de stat. 

Având în vedere prevederile articolului 16 Egalitatea în drepturi și ale articolului 49 Protecția copiilor și a tinerilor din Constituția României este necesar să modificăm articolul 6 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, în vederea eliminării unei discriminări instituite în funcție de data, ziua nașterii copilului. Ținând cont de prevederile constituționale referitoare la egalitatea în drepturi și garantarea alocației de stat se impune ca plata drepturilor cuvenite să se facă începând cu ziua nașterii copilului”, se arată în document, potrivit DCNews

×
Etichete: alocații copii
x close