Antena 3 CNN Economic Inflația anuală scade în martie sub 5%. Cel mai mult s-au scumpit margarina, detergenții, serviciile medicale și de salubritate

Inflația anuală scade în martie sub 5%. Cel mai mult s-au scumpit margarina, detergenții, serviciile medicale și de salubritate

G.M.
2 minute de citit Publicat la 09:20 11 Apr 2025 Modificat la 09:24 11 Apr 2025
cos cumparaturi supermarket magazin
Rata anuală a inflaţiei în martie 2025 comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent a fost 4,86%.Sursa foto: Getty Images

Rata anuală a inflaţiei în martie 2025 comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent a fost 4,86%, cele mai mari creșteri de preţuri înregistrându-se în sectorul serviciilor cu 6,99%. În acelaşi interval, preţurile alimentelor s-au majorat cu 5,10%, iar cel al mărfurilor nealimentare cu 3,84%. La alimente cel mai mult s-au scumpit margarina și citricele, potrivit Institutului Național de Statistică.

La alimente,  cele mai mari creșteri s-au înregistrat în acest interval la margarină cu 12,73%, citricele și-au majorat prețurile cu 10,48%, iar la categoria altor legume și conserve de legume majorarea a fost de 9,56%. La categoria băuturi alcoolice, prețul berii s-a majorat, în ultimul an, cu 5,50%, iar cel al vinului cu 6,44%.

În categoria serviciilor, cele mai mari creșteri de prețuri în martie 2025 comparativ cu luna similară din 2024 au continuat să fie cele ale serviciilor de igienă și cosmetică, cu majorări de 14,78%. Alte creșteri însemnate în această categorie, pe parcursul unui an, s-au înregistrat la serviciile poștale (11,64%), la cele de apă, canal și salubritate (12,43%), la cele cu îngrijirea medicală (10,30%). Reparațiile auto şi-au majorat tarifele cu 10,95%, o masă la restaurant sau servirea unei cafele s-a scumpit cu 8,42%, iar chiriile au crescut cu 6,88%. În același timp, transportul urban și-a majorat tariful cu 4,63%.

Dintre mărfurile nealimentare, cel mai mult în martie s-au scumpit tutunul și țigările, care și-au majorat prețurile cu 8,15%, urmate de detergenți, cu 7,28%, cărți, ziare și reviste, cu 7,34%. Și medicamentele și-au majorat prețurile în martie cu 3,32%. 

În perioada martie 2024 - martie 2025, singurele scăderi de preţuri au fost înregistrată în cazul mărfurilor alimentare la zahăr (-4,89%) și la cartofi (-2,99%). Tariful gazelor naturale (plafonate conform OUG 27/2022) a scăzut cu 2,28%, iar la energia electrică tarifele s-au redus în martie 2025 cu 1,78%. În cazul serviciilor, o scădere importantă a tarifelor a fost înregistrată la serviciile de telefonie (-4,71%). 

Martie 2025 față de februarie 2025

Preţurile de consum în ultima luna a primului trimestru din an comparativ cu luna februarie au crescut cu 0,27%. În acest interval, preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0,79%, cel al mărfurilor nealimentare s-a diminuat cu 0,34%, iar cele ale serviciilor s-au majorat cu 0,89%. Cele mai mari creşteri lunare la marfurile alimentare s-au înregistrat la cafea, cu 3,37%, cacao cu 2,85%, și la grupa produselor zaharoase, cu 2,20%. În cazul serviciilor, din nou serviciile de igienă și cosmetică au consemnat creșteri ale tarifelor de 2,06%, dar și cele privind îngrijirea medicală au crescut cu 1,66%.

Creșteri de 2,26% se consemnează în cazul reparațiilor auto. În cazul mărfurilor nealimentare, atât gazele cât și energia electrică s-au ieftinit cu 2,29%, respectiv 1,2%, iar cea termică și-a menținut tarifele lunii anterioare. În această perioadă, combustibilii şi-au diminuat preţul cu 1,77%. 

Trebuie precizat faptul că, în calculul inflaţiei pentru energie electrică şi gaze s-au luat în considerare prevederile O.U.G. nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie şi gaze naturale, cu modificările şi completările ulterioare.

 

×
x close