Antena 3 CNN Economic Inflația a crescut la 4,67% în octombrie. La cât ar putea ajunge până la finalul anului

Inflația a crescut la 4,67% în octombrie. La cât ar putea ajunge până la finalul anului

A.S.
1 minut de citit Publicat la 09:30 12 Noi 2024 Modificat la 10:33 12 Noi 2024
inflatie in crestere getty
BNR a revizuit prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2024. Foto: Getty Images

Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna octombrie 2024, la 4,67%, de la 4,62% în septembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,75%, cele nealimentare cu 3,45%, iar serviciile cu 7,66%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

„Indicele preţurilor de consum în luna octombrie 2024 comparativ cu luna septembrie 2024 a fost 100,62%. Rata inflaţiei de la începutul anului (octombrie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 4,4%. Rata anuală a inflaţiei în luna octombrie 2024 comparativ cu luna octombrie 2023 a fost 4,7%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2023 - octombrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2022 - octombrie 2023) a fost 5,8%", se arată în comunicatul INS, citat de Agerpres.

Conform INS, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna octombrie 2024 comparativ cu luna septembrie 2024 a fost 100,71%. Rata anuală a inflaţiei în luna octombrie 2024 comparativ cu luna octombrie 2023 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 5%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2023 - octombrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2022 - octombrie 2023) determinată pe baza IAPC a fost 6,1%.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 4,9%, de la 4% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2024 şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate luni de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

×
Etichete: rata inflatiei BNR INS
TOP articole
x close