ROBOR. Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la 3,02%, potrivit datelor publicate joi de Banca Naţională a României.
Robor la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.
Totodată, indicele Robor la şase luni a stagnat, joi, la 3,33%, pentru a patra oară consecutiv.
Guvernul a anunţat, recent, că va introduce, anul viitor, o „taxă pe lăcomie” pe activele băncilor, acestea urmând să fie taxate diferenţiat, în funcţie de nivelul Robor la 3 şi la 6 luni.
Executivul speră să obţină venituri suplimentare de 3,6 miliarde de lei anul viitor, din această taxă.