Număr record de contracte semnate pentru panouri solare, în valoare de 316,5 milioane de lei. Cine sunt beneficiarii
Publicat acum 6 ore si 49 minute
Aproape 6.000 de euro brut pe lună vor câştiga membrii Consiliului de Administraţie al Nuclearelectrica, scrie Jurnalul Naţional.
Sumele au fost stabilite de cei nou numiţi la conducerea acestei companii de stat, care vin din administraţia publică, fără niciun fel de experienţă în domeniu şi care au triplat indemnizaţia până la 27.000 de lei.
În plus, Adunarea Generală a Acţionarilor a stabilit că viitorul şef al companiei nucleare va beneficia de un salariu nelimitat. Cine sunt norocoşii aflaţi din Jurnalul Naţional de miercuri.