Antena 3 CNN Economic Indemnizația pentru creșterea copiilor, plafonată. Președintele a promulgat legea

Indemnizația pentru creșterea copiilor, plafonată. Președintele a promulgat legea

1 minut de citit Publicat la 18:15 18 Dec 2017 Modificat la 18:15 18 Dec 2017
o_1c1l6grrr1em44fa9h6c1o1qig8.jpg
Foto: presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG nr. 55/2017 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.

Prin actul normativ se stabileşte un plafon maxim al cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului la nivelul de 8.500 de lei, luându-se ca model cel mai mare cuantum aplicat în statele membre ale Uniunii Europene, cu menţinerea actualului mod de stabilire a dreptului, precum şi a cuantumului minim al indemnizaţiei de 85% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată.

De asemenea, legea reglementează data de la care se aplică prevederile propuse, respectiv începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017, şi se adresează persoanelor aflate în plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi celor al căror drept se stabileşte ulterior.

Până la aplicarea ordonanţei, indemnizaţia pentru creşterea copilului se acordă în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului şi nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată.

Tot luni, şeful statului a semnat decretele pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG nr. 42/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, a Legii privind aprobarea OUG nr. 20/2017 pentru completarea art. 44 din OUG nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, precum şi pentru modificarea şi completarea art. 26 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, a Legii privind aprobarea OUG nr. 12/2017 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, a Legii privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăţi, schimbarea conturilor de plăţi şi accesul la conturile de plăţi cu servicii de bază, a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor şi a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică. 

×
x close