S-a dat startul la loteria bonurilor fiscale. Cursa începe pe 13 aprilie, iar unul sau mai mulţi români ar putea câştiga bani frumoşi.
La această extragere vor fi folosite bonurile fiscale emise în perioada 2 februarie - 28 martie. Fondul de premiere alocat este de 1 milion de lei, potrivit Ministerului Finanţelor.
Cei care vor să participe, trebuie să adune toate bonurile pentru produsele cumpărate până pe 29 martie, iar suma de pe bon trebuie să se încadreze între 1 şi 999 de lei. La loteria bonurilor poate participa oricare persoană care îndeplineşte condiţiile, fiind eliminat pragul minim de vârstă de 18 ani. Astfel, în cadrul loteriei se vor extrage un număr din intervalul 1-999, reprezentând valoarea bonului fiscal fără subdiviziunile leului, precum şi data emiterii bonului.
De asemenea, a fost eliminată restricţia de câştig cu un singur bon de persoană pe extragere. Astfel, în cazul în care o persoană are două sau mai multe bonuri câştigătoare la o extragere, va primi banii pentru toate bonurile câştigătoare.
De exemplu, dacă la extragere a rezultat valoarea 85, atunci sunt câştigătoare bonurile fiscale cu valoare între 85,00 lei şi 85,99 lei.
Vă amintim că Guvernul a adoptat o ordonanţă care prevede că orice român poate să plece din magazin fără să plătească dacă un comerciant refuză să îi dea bon fiscal. Această prevedere a fost deja contestată de comercianţi, care spun că se încală dreptul de proprietate.
Vezi AICI ediţia integrală a emisiunii "Income Magazine cu Adrian Măniuţiu".