Antena 3 CNN Economic INCOME: Cum acoperă Guvernul reducerea CAS

INCOME: Cum acoperă Guvernul reducerea CAS

<1 minut de citit Publicat la 16:17 19 Iul 2014 Modificat la 16:17 19 Iul 2014
ponta.jpg
Foto: Agerpres
Să vorbim despre CAS. Lucrurile stau cam asa: Guvernul si Parlamentul au aprobat în iunie proiectul de lege care prevede reducerea cu 5 puncte procentuale a contribuţiilor de asigurări sociale la angajator. Reducerea ar urma să intre în vigoare, de la 1 octombrie, cu o intarziere de 3 luni fata de ce anunta guvernul la inceputul anului, masura urmand să fie compensată astfel incat bugetul să nu fie afectat. 
 
Săptămâna a început furtunos la Palatul Cotroceni. Luni, preşedintele s-a întâlnit cu premierul Victor Ponta şi ministrul Finanţelor Ioana Petrescu pentru a discuta pe tema surselor de finanţare în urma scăderii CAS.
 
Nu s-a ajuns însă la nicio concluzie iar preşedintele a trecut la atacuri la adresa ministrului Finanţelor.
 
Presedinte le-a reproşat celor doi că după adoptarea acestei măsurii s-ar crea un deficit total de 11 miliarde de lei. 
 
După o zi, şeful statului şi-a schimbat părerea şi au urmat noi averse de replici.
 
În vâltoarea declaraţiilor, ministrul Finanţelor a reacţionat la câteva zile după furtuna de la Cotroceni.

 

×
x close