Antena 3 CNN Economic Impozitul progresiv pe venituri. Mircea Coşea: "Orice fel de ridicare a impozitelor înseamnă omorârea acestui popor"

Impozitul progresiv pe venituri. Mircea Coşea: "Orice fel de ridicare a impozitelor înseamnă omorârea acestui popor"

Anamaria Nedelcoff
3 minute de citit Publicat la 11:11 17 Mai 2022 Modificat la 11:11 17 Mai 2022
Mircea Cosea
Impozitul progresiv pe venituri. Mircea Coşea: "Orice fel de ridicare a impozitelor înseamnă omorârea acestui popor" Sursa foto: Digi24

Impozitul progresiv pe venituri ar duce la renunţarea cotei unice, care se aplică în România de mai bine de 14 ani. Concret, acest lucru înseamnă că vor fi stabilite mai multe praguri de venit şi cote diferite de impozit pentru aceste praguri. Un exemplu ar putea fi ca până la 2.000 de lei să fie impozit zero, iar de la 2.000 la 4.000 de lei ar urma să fie aplicat un impozit de 10%.

În timp ce social democraţii susţin această idee, naţional liberalii spun că sunt împotriva unei astfel de măsuri.

"Eu vă spun acum ca simplu membru al PNL, că noi nu susţinem taxe noi, redimensionarea sistemului de taxare şi aşa mai departe. PNL a venit cu soluţii în 2020 şi în 2021, care au crescut gradul de colectare. Sunt doi ani record. Veniturile la buget la 32,7% din PIB şi 32,8% din PIB în 2020 şi 2021, după ce am scos taxe. Ar fi culmea acum să venim şi să introducem taxe, pentru că asta ar însemna mai puţini bani la buget", susţine Florin Cîţu, preşedintele Senatului.

Profesorul de economie Mircea Coşea este de părere că orice fel de măsură suplimentară ar apăsa şi mai tare pe umerii românilor sărăciţi. Mai mult, acesta susţine că România nu este pregătită din punct de vedere tehnic pentru implementarea unei asemenea măsuri.

"Ne aflăm într-o criză economică de 50-60 de ani"

"Ne aflăm într-o criză cum România n-a mai cunoscut, poate de - nu ştiu - 50, 60 de ani. Într-o asemenea situaţie, orice fel de ridicare a impozitelor înseamnă, până la urmă, omorârea acestui popor. Cetăţenii României sunt deja apăsaţi de impozite, taxe, scumpiri. Impozitul progresiv poate să fie bun, nu mă îndoiesc de asta, dar trebuie să fie pregătit foarte bine. În şase luni el nu poate fi pregătit în România, pentru că el cere o infrastructură şi o logistică de aplicare foarte complicată", a declarat acesta.

Totuşi, la Ministerul de Finanţe lucrurile se văd altfel. 

"Impozitarea pe salarii în România este ridicată. Nu mă aştept să văd măsuri de austeritate în perioada următoare. Nu am avut discuţii pe această temă", a declarat Mihai Precup, secretar de stat în Ministerul de Finanţe.

"Avem un coeficient de evaziune care se ridică la 35%"

Recent, Consiliul Fiscal a venit cu un set de măsuri menit să reechilibreze economia României, care - pe lângă exploziile preţurilor din ultimele luni şi războiul de la graniţă - mai este şi grav afectată de evaziunea fiscală.

"Noi am căutat, de fapt, să oferim o serie de recomandări care să evite a se recurge la căi de ajustare, de echilibrare care să facă rău economiei. Corecţia nu are cum să fie un proces agreabil. Ele încearcă să reaşeze regimul fiscal astfel încât să se elimine cât se poate de mult din scutiri, din portiţe, din ceea ce înseamnă o discriminare faţă de cei cărora li se aplică ratele de impozitare, fie că este vorba de persoane fizice sau juridice. Avem prea mulţi scutiţi şi exceptări care au ciuruit regimul fiscal în România. S-a făcut mai mult rău. În plus, avem o evaziune fiscală care iese din comun, raportată la tabloul Uniunii Europene. Şi este de notorietate faptul că avem un coeficient de evaziune care se ridică la 35%, adică noi obţinem din potenţialul de încasări la TVA cu aproximativ 35% mai puţin decât ceea ce se poate poteţialmente obţine", a declarat Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal, în emisiunea #ÎnFaţaNaţiunii de luni seară.

Care sunt recomandările Consiliului Fiscal:

  • impozitarea cu 10% a câştigului obţinut din vânzarea bunurilor imobile;
  • eliminarea tuturor scutirilor la plata impozitului pe salarii;
  • eliminarea scutirilor de la plata CASS;
  • stabilirea bazei de impozitare a CAS şi CASS la nivelul tuturor veniturilor obţinute de o persoană;
  • diminuarea plafonului pentru care activitatea se poate impozita pe norme de venit de la 100.000 de euro la 20.000 de euro;
  • eliminarea cotei reduse de impunere a dividendelor şi aplicarea cotei standard de impunere de 10%;
  • eliminarea impozitului specific datorat de marile companii din HoReCa şi revenirea la impozitul pe profit de 16%;
  • revizuirea listei de bunuri şi servicii pentru care se aplică o cotă redusă de 9% (zahăr, grăsimi etc);
  • renunţarea la TVA 5% aplicabilă în HoReCa şi aplicarea cotei reduse de 9% valabilă pentru alimente şi băuturi nealcoolice;
  • eliminarea diferenţelor de impozitare în funcţie de statutul juridic al proprietarului (persoană juridică sau persoană fizică) la calculul impozitului pe clădiri.
×
x close