Sunt două explicaţii ale acestui fenomen. Dacă se compară tranzacţiile realizate prin ?Prima Casă? la nivelul Bucureştiului, adică aproape 5.500 pe an, cu numărul de tranzacţii de închiriere care ajung la aproape 8-10% din portofoliul de 800.000 de locuinţe existente, adică 70-80.000 pe an, reiese că numărul achiziţiilor prin ?Prima Casă? constituie aproape 8% din totalul tranzacţiilor de închiriere.
?În aceste condiţii, cei care au locuinţe închiriate se gândesc că piaţa nu are cum să fie influenţată de programul ŤPrima Casăť, deci menţin nivelul chiriei. Pe de altă parte, sunt cei care au achiziţionat în perioada de vîrf a pieţei, iar acum închiriază proprietatea şi trebuie să menţină chiria la un anumit nivel, pentru a-şi amortiza investiţia. Este pentru prima oară când rata este mai mică decât chiria, pentru că e şi prima criză prin care trecem. După 1990 a mai fost un singur val, în 1997-1998, dar atunci preţurile au stagnat. Nu a fost niciodată o scădere?, a spuus Dan Ioan Popp, preşedintele dezvoltatorului imobiliar Impact, pentru Capital.
Curba de diminuare a chiriilor vine după cea a preţurilor, pentru că avem o piaţă a proprietarilor care mai fac regulile şi lasă greu la preţul de la închiriere, e de părere Ioan Bejan, consultant al Institute for Real Estate, Construction and Housing Viena.
Potrivit acestuia, chiriile mai pot scădea, pentru că nu au început încă renegocierile.
?Până acum au fost doar nişte încercări timide de renegociere. Dar, chiar dacă rata e mai mică decât chiria, trebuie ştiut faptul că sub 7% din populaţia activă a României se poate califica la un credit, motiv pentru care chiria rămâne în continuare singura variantă pentru majoritatea?, a spus Bejan.
El consideră că statul nu trebuie să facă diferenţă între cele două segmente de piaţă şi ar fi indicat să realizeze investiţii şi în zona locuinţelor destinate închirierii.
?Într-un fel e bine ca rata să fie mai mică, pentru că stimulează achiziţia. În mod normal rata şi chiria ar trebui să fie aproximativ egale. Oricum din câte ştiu eu chiria are tendinţe de scădere, deci se va regla acest decalaj. Sunt sceptic însă cu privire la aceste informaţii, deoarece apartamentele ce au început să se închirieze de la jumătatea anului trecut sunt la preţuri mult mai bune. În plus, se ştie că preţul cerut de proprietar este de multe ori ajustat cu 10-20% prin negociere. Astfel e posibil ca cele două variabile să se fi echilibrat deja?, spune Ionuţ Negoiţă, coproprietar al grupului de firme din domeniul construcţiilor Pro Confort.
Acesta e de părere că pentru cei care pot aduce doveda veniturilor şi au planuri pe termen lung în Bucureşti e mai bine să ia un credit. Cei care nu îşi pot dovedi veniturile sau nu vor să stea mai mult în Bucureşti, îşi iau o casă cu chirie.
Antena3.ro
Antena3.ro