Antena 3 CNN Economic Imobiliare Preţul caselor va scădea şi în 2010 cu aproximativ 25%

Preţul caselor va scădea şi în 2010 cu aproximativ 25%

<1 minut de citit Publicat la 14:36 12 Mai 2010 Modificat la 14:36 12 Mai 2010
Preţul caselor va scădea şi în 2010 cu aproximativ 25%
Veşti bune pentru românii care au lichidităţi în această perioadă grea. Analiştii preconizează că preţurile apartamentelor vor scădea cu aproximativ 25%, în special în cazul celor vechi, scrie Gândul, care citează un studiu al pieţei imobiliare pe anul 2009 realizat de compania de evaluare Darian DRS.

Astfel, unul dintre motivele pentru care vor scădea preţurile apartamentelor este eliminarea subvenţiilor pentru căldură. Reprezentanţii companiei menţionate susţin că scăderile cele mai mari se vor înregistra fix acolo unde au avut loc cele mai mari creşteri în perioada de boom economic.

Problema este că cea mai mare parte a populaţiei nu va putea profita de aceste scăderi. Asta din cauză că accesul la credite este în continuare redus, ca şi puterea de cumpărare.

Cei care au făcut studiul citat susţin că preţul caselor şi al terenurilor va continua să scadă în Bucureşti şi în 2010, însă vor avea loc puţine tranzacţii imobiliare. În anul 2009 preţul apartamentelor vechi din Capitală a scăzut cu 39% în timp ce preţul terenurilor a fost mai mic cu 25-30% faţă de 2008.

Antena3.ro

×
x close