Antena 3 CNN Economic Imobiliare Hotelierii au înregistrat încasări peste aşteptări în perioada sărbătorilor

Hotelierii au înregistrat încasări peste aşteptări în perioada sărbătorilor

1 minut de citit Publicat la 17:17 11 Ian 2009 Modificat la 17:17 11 Ian 2009
Hotelierii au înregistrat încasări peste aşteptări în perioada sărbătorilor
În plină criză economică, în pofida tuturor previziunilor pesimiste pentru anul 2009, privind creşterea preţurilor şi posibile disponibilizări, românii nu se uită la bani. Drept dovadă, sărbătorile de iarnă, abia încheiate, au fost mană cerească pentru hotelierii şi proprietarii de pensiuni din toată ţara. Mai căutat a fost, într-adevăr, muntele, dar şi Marea Neagră are admiratorii ei, indiferent de sezon.
Deşi sezonul de iarnă nu s-a încheiat încă, hotelierii de la munte pot spune deja că încasările sunt cu mult peste cele din aceeaşi perioadă a anului trecut. S-au făcut rezervări încă din toamnă, aşa că de Crăciun şi Revelion, hotelurile şi pensiunile au fost ocupate la capacitate maximă.
Nu numai hotelierii au avut de câştigat. De la an la an, tot mai mulţi oameni sunt atraşi de practicarea schiului, aşa că centrele de închiriere pentru echipamente abia au făcut faţă cererii. Şi şcolile de schi au fost foarte căutate. Turiştii nu se mai mulţumesc cu privitul şi tot mai mulţi dintre ei vor să înveţe să schieze.
În perioada sărbătorilor de iarnă, nici litoralul nu a dus lipsă de turişti. Pachetele turistice pentru sărbătorile de iarnă au inclus, gratuit, acces la sala de fitness, saună sau masaj. Peste 3.000 de turişti au petrecut Crăciunul şi Revelionul la malul mării.
Antena 3

×
x close