Antena 3 CNN Economic Imobiliare Casele s-au ieftinit cu 40% în primul semestru

Casele s-au ieftinit cu 40% în primul semestru

1 minut de citit Publicat la 11:31 01 Sep 2009 Modificat la 11:31 01 Sep 2009
Casele s-au ieftinit cu 40% în primul semestru
Criza scade tot mai mult preţurile la apartamente. Imobilele au ajuns şi cu 40% mai ieftine în primul semestru al acestui an, comparativ cu sfârşitul anului trecut. Şi la achiziţionarea de terenuri situaţia este aceeaşi. Preţurile au scăzut în acest caz cu până la 26 %.


Toţi cei care doresc profite de fluctuaţiile de pe piaţa imobiliară şi să devină proprietari în următoarea perioadă trebuie să se orienteze spre locuinţele vechi. Preţurile acestora s-au redus considerabil, cu până la 23 de procente, faţă de sfârşitul anului trecut, în majoritatea oraşelor mari din ţară, se aarată în Financiarul.

În Capitală apartamentele vechi sunt mai ieftine cu 33 la sută, iar cele noi cu 25 la sută.

Singurul oraş din ţară care face excepţie de la regulă este Baia Mare, unde diferenţa între locuinţele noi şi cele vechi este de 10%. Şi programul Prima Casă şi-a făcut simţite efectele pe piaţa imobiliară. Mai precis, o polarizare a preţurilor înspre valoarea maxima garantata de stat- 60.000 de euro, în cazul apartamentelor care porneau iniţial de la valori cuprinse între 50 şi 70 de mii de euro, mai scrie Financiarul.

Un moment prielnic pentru noi achiziţii este şi în cazul celor care caută terenuri. Preţurile acestora au scăzut, în medie cu 26 la sută, în mai toată ţara, în primul semestru al anului. În top, la acest capitol, se află oraşul Iaşi, unde terenurile sunt mai ieftine cu până la 40 la sută.

Antena3

×
Etichete: piata imobiliara
x close