Bucureştiul şi-a menţinut a 70-a poziţie în topul european al costurilor vieţii pentru expaţi, însă a urcat la nivel mondial, pe locul 183, comparativ cu 189 în 2009, arată un studiu al companiei britanice de consultanţă ECA International, citat de Mediafax.
Studiul are la bază un coş de bunuri de consum şi servicii utilizate în mod comun de expaţi pentru a compara nivelul preţurilor în 400 de oraşe şi zone de la nivel mondial, scrie în comunicatul ECA.
Cel mai scump oraş pentru expaţi a devenit capitala Norvegiei Oslo, devansând Copenhaga, fruntaşa clasamentului în 2009.
Oslo este urmat de Stavanger (Norvegia), Copenhaga (Danemarca), Geneva, Zurich, Berna şi Basel (toate din Elveţia). Pe ultimele trei poziţii din top zece se află Helsinki (Finlanda), Moscova şi Paris.
"Companiile care trimit expaţi să lucreze în alte state analizează costul vieţii la calcularea pachetului salarial pentru a asigura stabilitatea puterii de cumpărare a acestora. Schimbarea în costul vieţii din oraşe ca Oslo, Stockholm sau Moscova evidenţiază nevoia companiilor de a se adapta în funcţie de cursul de schimb şi preţuri pentru a administra mai bine pachetele salariale pentru expaţi", spune Frédéric Franchi, analist al ECA.
Cel mai scump oraş din Europa Centrală şi de Est este Viena, clasat pe locul 12. Urmează Atena pe 24, Sankt Petersburg pe 28, Istanbul pe 29, Ankara pe 36, Zagreb pe 41, Ljubljana pe 43, Tbilisi pe 44, Tallinn pe 45, Riga pe 49, Sofia pe 50, Bratislava pe 53, Praga pe 54, Varşovia pe 59, Budapesta pe 61, Vilnius pe 66, Sarajevo pe 67, Belgrad pe 68 şi Skopje pe 69.
Antena3.ro