Antena 3 CNN Economic La Hidroelectrica, a fost depăşit pragul de un miliard de lei în subscrieri din partea micilor investitori

La Hidroelectrica, a fost depăşit pragul de un miliard de lei în subscrieri din partea micilor investitori

Marţi a fost spart pragul de un miliard de lei (200 mil. euro) prin subscrierile din partea micilor investitori în oferta de listare a Hidroelectrica (H2O) la Bursa de Valori Bucureşti.

hidroelectrica facebook
La Hidroelectrica, a fost depăşit pragul de un miliard de lei subscrieri din partea micilor investitori Sursa foto: Facebook / Hidroelectrica
de Georgiana Adam    |    27 Iun 2023   •   13:14

Astfel, la jumătatea orarului de tranzacţionare din a treia zi a ofertei de subscriere, investitori de retail erau înregistraţi în sistemul bursei cu un număr de 8,9 milioane de acţiuni subscrise. 

Aceştia pot subscrie la preţul fix de 112 lei pe acţiune, limita superioară a intervalului de preţ din ofertă.

Aşteptările analiştilor sunt ca subscrierile să accelereze spre finalul perioadei cu discount de 3% (joi) şi spre închiderea ofertei (4 iulie). 

Un investitor care plasează un ordin de 100.000 de lei, dacă obţine de la broker/bancă garanţie pentru încă 200.000 de lei, poate plasa ordin de subscriere pentru 300.000 de lei. 

Este un serviciu pe care băncile îl pun la dispoziţie clienţilor pentru ca aceştia să se asigure că vor primi un anumit număr de acţiuni. 

Prin aceste scrisori de garanţie este stimulat şi interesul investitorilor pentru tranzacţionarea ulterioară a acţiunilor, adică după listare. Nu se cunoaşte însă cât din subscrieri sunt cu astfel de scrisori de garanţie.

Există totuşi şi riscul ca, dacă nu va fi subscrisă integral tranşa de retail, investitorul să primească acţiuni de 300.000 lei, din care contribuţia brokerului/băncii ar fi de 200.000 lei. 

Într-o astfel de situaţie, investitorul ar fi nevoit să vândă acţiuni de minimum 200.000 lei pentru a-i înapoia brokerului banii. Iar asta ar pune şi presiune la vânzare. Dar, există şi cazul în care dintr-un ordin de 300.000 de lei, investitorul să primească acţiuni de doar 50.000 de lei, potrivit zf.ro.

Oferta de listare se derulează din 23 iunie şi până pe 4 iulie 2023 şi presupunea vânzarea a 78 de milioane de acţiuni din partea Fondului Proprietatea. 

Circa 11,7 milioane de acţiuni sunt adresate investitorilor de retail iar restul de aproximativ 66 milioane de acţiuni merg către investitorii instituţionali. Cei din urmă pot subscrie la orice preţ între 94 lei şi 112 lei, acesta fiind intervalul de listare.

×
Citește mai multe din Economic
» Vezi toate știrile din Economic
Cele mai noi știri
Parteneri
x close