Aplicaţia Hidroelectrica îi ajută pe clienţii companiei să-şi plătească facturile mai rapid, dar şi să vadă istoricul facturilor, să consulte soldul sau să transmită indexul lunar.
Plata facturilor Hidroelectrica nu se va putea face odată cu lansarea aplicaţiei, ci după instalarea modulului de procesare.
"Aplicația destinată clienților Hidroelectrica se află în stadiu de testare, urmând ca, ulterior lansării, să i se adauge modulul de procesare a plăților (odată cu finalizarea procedurii de achiziție publică).
Data estimată pentru lansarea aplicației este începutul lunii octombrie 2023.
Aplicaţia Hidroelectrica, disponibilă din octombrie
Citeşte şi: Facturi Hidroelectrica și mesajul companiei pentru clienții care nu au primit toate facturile
Într-o primă fază, aplicația va putea fi utilizată pentru a vedea istoricul facturilor, pentru consultarea soldului și pentru transmiterea indexului, venind astfel în sprijinul celor circa 600.000 de clienți ai companiei Hidroelectrica", a declarat Bogdan Buciu, consilierul președintelui directoratului Hidroelectrica, miercuri, pentru Antena3.ro.
Astfel, la început, clienţii Hidroelectrica nu vor putea plăti facturile cu ajutorul aplicaţiei, opţiunea fiind posibilă odată cu după instalarea modulului de procesare, când se va încheia achiziţia publică.
"Clienţii Hidroelectrica vor putea folosi aplicaţia odată lansată, doar că nu vor putea să-și plătească factura din aplicaţie până nu se actualizează cu modulul de plăţi", a mai clarificat Bogdan Buciu.
În ceea ce privește plata în rate a facturilor, Hidroelectrica a anunțat cu câteva luni în urmă că dacă suma de plată este prea mare, clienţii pot să achite factura și în rate, dar trebuie să depună o cerere.
Cum plăteşti factura Hidroelectrica în rate
Aceasta trebuie trimisă la adresa de mail esalonari@hidroelectrica.ro sau poate fi depusă în format fizic la sediile sucursalelor Hidroelectrica precum și la sediul central. Plata va fi făcută în maximum şase rate lunare.
Iată modele de cereri: FORMULAR CLIENT CASNIC sau FORMULAR CLIENT BUSINESS
Compania Hidroelectrica are în prezent aproape 600.000 de clienţi.
Facturile Hidroelectrica pot fi plătite într-un interval destul de larg, de 45 de zile în cazul clienților casnici, respectiv de 30 de zile în cazul consumatorilor non-casnici, perioade pentru care nu sunt percepute penalități.
Eșalonarea se solicită online, prin completarea unui formular tip, sau direct la sediile sucursalelor. Hidroelectrica ocupă a treia poziție în topul furnizorilor de energie electrică din țara noastră.