Potrivit unui anunț al Hidroelectrica postat pus pe pagina de Facebook, Hidroelectrica spune că aplicațiile destinate clienților vor fi disponibile în curând pentru sistemele iOS și Android.
"Stimați clienți,
Aplicațiile destinare clienților noștri vor fi disponibile în curând pentru sistemele iOS și Android.
Acestea sunt în curs de dezvoltare și momentan lucrăm la sincronizarea acestora cu bazele de date, urmând să parcurgem pe rând etapele de testare și lansare efectivă.
Sincronizarea aplicațiilor cu sistemul informatic se va realiza după probarea funcționării conforme a noilor softuri", este mesajul companiei Hidroelectrica transmis clienţilor.
Între timp, clienții Hidroelectrica se plâng, atât pe grupurile de Facebook, cât și pe pagina de Facebook a companiei că încă aștepta facturile pentru curentul consumat anul trecut.
Săptămâna trecută, după multe luni de întârziere, Hidroelectrica a început să trimită facturi pentru consumul pe luna iulie a anului trecut.
Hidroelectrica a reluat din luna decembrie 2022 procesul de facturare şi continuă să emită aceste documente pentru clienții casnici şi non-casnici.
Compania Hidroelectrica a anunţat la începutul anului că restanțierii pot opta pentru eșalonarea sumelor, pe o perioadă de șase luni.
Facturile Hidroelectrica pot fi plătite într-un interval destul de larg, de 45 de zile în cazul clienților casnici, respectiv de 30 de zile în cazul consumatorilor non-casnici, perioade pentru care nu sunt percepute penalități.
Eșalonarea se solicită online, prin completarea unui formular tip, sau direct la sediile sucursalelor. Hidroelectrica ocupă a treia poziție în topul furnizorilor de energie electrică din țara noastră.
FORMULAR CLIENT CASNIC sau FORMULAR CLIENT BUSINESS
Publicată de Hidroelectrica pe Vineri, 10 martie 2023