"Astfel, se clarifică prevederile referitoare la termenul de depunere a declaraţiilor aferente regimurilor speciale prevăzute la art. 314, 315 şi 315^2 din Codul fiscal, stabilind în mod expres ultima zi calendaristică a fiecărei luni, chiar dacă aceasta este nelucrătoare. În actuala variantă a Codului fiscal se prevede că aceste declaraţii se pot depune până la finalul următoarei luni, după încheierea perioadei fiscale acoperite", se precizează într-un comunicat al Executivului.
Guvernul menţionează că, în acest mod, se vor evita situaţiile în care, deşi declaraţia aferentă regimurilor speciale era depusă în termen, conform legislaţiei din România, exista posibilitatea ca, potrivit legislaţiei din statele membre de consum, să se considere că termenul respectiv a fost depăşit, iar persoanei impozabile care aplică regimul special în România să îi fie aplicate dobânzi şi penalităţi.
Actul normativ stabileşte abrogarea prevederilor referitoare la posibilitatea desemnării unui reprezentant fiscal autorizat în cazul anumitor categorii de importuri în România de bunuri care au fost transportate dintr-un teritoriu terţ.
"Pentru accizele aplicate producţiei de gaze naturale utilizate în scop tehnologic se introduc dispoziţii similare cu cele aplicate energiei electrice", se arată în comunicat.
"Transpunerea în legislaţia naţională a acestei directive va avea un impact favorabil asupra mediului de afaceri, deoarece, prin păstrarea de către prestatorii de servicii de plată de evidenţe referitoare la plăţile transfrontaliere şi punerea acestora la dispoziţia autorităţilor fiscale, acestea vor dispune de mai multe informaţii pentru a detecta frauda în materie de TVA în sectorul comerţului electronic şi pentru a colecta TVA suplimentara", transmite Guvernul.