Antena 3 CNN Economic Grevă în peste 100 de companii din Germania: A început la fabrica Volkswagen și apoi s-a extins. Ce vor angajații

Grevă în peste 100 de companii din Germania: A început la fabrica Volkswagen și apoi s-a extins. Ce vor angajații

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 16:58 29 Oct 2024 Modificat la 19:31 29 Oct 2024
greve companii industrie germania 29 octombrie 2024
Grevele de avertisment au început după miezul nopţii la uzina grupului auto Volkswagen din oraşul Osnabrück. Sursa foto: IG Metall

Peste o sută de companii din industria germană, din domeniile metalurgiei, construcţiilor de maşini şi automobilelor, printre altele, sunt afectate marţi de o grevă convocată de principalul sindicat industrial al Germaniei, IG Metall, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Grevele de avertisment, care urmăresc să pună presiune asupra negocierii creşterilor salariale, au început după miezul nopţii la uzina grupului auto Volkswagen din oraşul Osnabrück, urmată de companiile Clarios şi ZF în Hanovra, Bosh şi KSM Castings în Hildesheim, Siemens Healthineers în Jena, Airbus în Hamburg, BMW în Regensburg şi Porsche în Stuttgart, printre multe altele.

În acest timp se desfăşoară marţi a treia rundă de negocieri între sindicatul IG Metall şi asociaţiile patronale regionale din diferitele landuri ale Germaniei.

 

Sindicatul cere majorări salariale de circa 7% într-un termen de 12 luni şi o primă lunară de 170 de euro pentru noii angajaţi aflaţi în perioada de formare.

Însă angajatorii, care invocă scăderea producţiei şi a comenzilor, oferă o creştere salarială de numai 1,7% începând din iulie 2025 şi încă 1,9% din iulie 2026, adică într-un termen de 27 de luni.

Şeful asociaţiei patronale Gesamtmetall, Stefan Wolf, susţine că pretenţiile salariale ale sindicatului vin din alte vremuri şi sunt rupte de noua realitate a economiei germane, în care industriile metalurgică şi electrică sunt acum în "cădere liberă".

Greva din sectorul industrial german survine la o zi după apariţia în presă a relatărilor conform cărora societatea Volkswagen va închide trei dintre fabricile sale din Germania şi va concedia circa 10% dintre angajaţii grupului auto.

×
x close