Antena 3 CNN Economic Gigantul Berkshire Hathaway a obţinut un PROFIT RECORD în 2013

Gigantul Berkshire Hathaway a obţinut un PROFIT RECORD în 2013

1 minut de citit Publicat la 13:35 02 Mar 2014 Modificat la 13:35 02 Mar 2014
Gigantul Berkshire Hathaway a obţinut un PROFIT RECORD în 2013
Foto: insidermonkey.com
Conglomeratul Berkshire Hathaway, condus Warren Buffett încă din 1965, a obţinut profit record anul trecut, de 19,48 miliarde de dolari, iar miliardarul a semnalat că vizează noi achiziţii semnificative pentru extinderea afacerilor.
Câştigul Berkshire a crescut cu 31% faţă de precedentul câştig record de 14,8 miliarde de dolari înregistrat în 2012. Evoluţia rezultatului Berkshire a fost susţinută de îmbunătăţirea situaţiei economice din SUA, potrivit Reuters.
"Pentru America urmează o perioadă şi mai bună. Charlie şi cu mine am considerat întotdeauna că o 'miză' pe prosperitastea constant în creştere a SUA este o investiţie aproape sigură. Deşi investim şi în străinătate, cele mai multe oportunităţi sunt în America", a declarat Buffett, referindu-se la vicepreşedintele, în vârstă de 90 de ani, al Berkshire, Charlie Munger.
Buffett, în vârstă de 83 de ani, conduce începând din 1965 Berkshire, care a ajuns să încorporeze peste 80 de afaceri în domenii precum asigurări, căi ferate, companii de utilităţi şi îngehţată. Berkshire deţine şi investiţii în acţiuni de peste 117,5 miliarde de dolari.
Miliardarul a semnalat, din nou, că nu intenţionează să părăsească în curând compania, spunând investitorilor că intenţionează ca în scrisoarea către acţionari de anul următor să evalueze cei 50 de ani petrecuţi în fruntea Berkshire, precum şi perspectivele de viitor.
În trimestrul al patrulea, profitul a crescut cu aproape 10%, la 4,99 miliarde de dolari.
Valoarea activului net pe acţiune, un indicator preferat al lui Buffett, a avansat cu 18,2% după taxe, la 134.973 dolari.
În pofida avansului, 2009-2013 este prima perioadă de cinci ani din mandatul lung al lui Buffett în care valoarea activului net pe acţiune a crescut mai lent decât indicatorul Standard & Poor's 500, incluzând dividendele.
Miliardarul a declarat că se află în continuare în căutare unor noi achiziţii mari, pe care le numeşte "elefanţi". În ultimul an, compania a făcut două achiziţii importante, preluarea pentru 5,6 miliarde de dolari a companiei de utilităţi NV Energy din statul Nevada şi o investiţie de 12,25 miliarde de dolari la producătorul de ketchup Heinz.
Berkshire a încheiat anul trecut cu bani şi alte lichidităţi în valoare de 48,19 miliarde de dolari.

×
x close