Antena 3 CNN Economic FMI pregătește estimările pe iunie. Se anunță o criză economică majoră

FMI pregătește estimările pe iunie. Se anunță o criză economică majoră

1 minut de citit Publicat la 09:59 14 Iun 2020 Modificat la 09:59 14 Iun 2020
FMI pregătește estimările pe iunie. Se anunță o criză economică majoră
Sursa foto: Pexels

Organizația urmează să-și lanseze noile estimări pe 24 iunie, la aproximativ două luni după ce cele din aprilie, în care consemna că recesiunea generată de coronavirus va fi cea mai gravă cădere din aproape un secol. Proiecțiile actualizate „vor fi foarte probabil mai rele” decât cifrele din aprilie, a declarat Gopinath.

În ajustarea prognozei sale economice, organizația a luat în considerare costurile realocării forței de muncă, profunzimea crizei din sănătate, falimentele și cheltuielile consumatorilor.

Estimările din aprilie ale FMI au indicat deja o încetinire a economiei globale. Produsul intern brut global ar trebui să scadă cu 3% în 2020 în cel mai optimist caz, în timp ce o reapariție a coronavirusului în 2021 ar avea ca rezultat doi ani consecutivi de contracție economică accentuată, a spus FMI.

Două luni mai târziu, „incertitudini profunde” încă mai întunecă o mare parte din evoluția economică a lumii, a spus Gopinath. În timp ce regiunile cu măsuri stricte de izolare, cum ar fi China, au înregistrat o revenire accentuată de la minimele induse de virus, noi focare în mai multe state americane riscă să prelungească pandemia.

Economistul FMI a subliniat tensiunile crescânde dintre China, SUA și Hong Kong ca pe un risc emergent care ar putea afecta redresarea chiar și după dispariția amenințării virusului. "Există multe alte tensiuni care se dezvoltă", a spus ea. "Toate acestea au implicații foarte mari pentru lanțurile de aprovizionare la nivel mondial, pentru că se modifică zonele de producție, globalizarea este afectată și crește protecționismul."

×
Etichete: FMI estimari raport
x close