Ministerele nu trebuie să intervină în conducerea companiilor de stat, aceste atribuţii revenind managerilor privaţi, care trebuie să fie selectaţi transparent, aşa cum prevede legea, a declarat şeful misiunii FMI în România, Andrea Schaechter.
"Pentru noi este foarte important ca Ordonanţa 109 privind guvernanţa corporativă să fie urmată în spiritul şi litera ei. Aşadar, am sfătuit cu fermitate autorităţile să aplice aceste prevederi, să se asigure că noile numiri (ale managerilor privaţi - n.r.) sunt în conformitate cu prevederile ordonanţei, transpusă într-o lege", a atras atenţia Schaechter, potrivit Mediafax.
Ea a arătat că ordonanţa a fost concepută împreună cu Banca Mondială, apreciind că este o lege bună, însă trebuie implementată.
"Deci va fi important ca autorităţile să se reţină de la intervenţie în conducerea companiilor de stat, ministerele de resort să se abţină să intervină în conducerea acestor întreprinderi, care ar trebui lăsată pe mâna managerilor privaţi, care trebuie selectaţi într-o manieră transparentă, aşa cum prevede legea", a mai spus oficialul FMI.
Selecţia managerilor privaţi la companiile de stat este una dintre obligaţiile asumate de România în relaţia cu FMI.
Precedentul acord cu FMI, parafat în primăvara anului 2011, în continuarea înţelegerii începute în 2009, trebuia să fie finalizat în martie 2013, dar Fondul a aprobat în martie cererea autorităţilor române de extindere cu trei luni a acordului, până la sfârştul lunii iunie, astfel încât Guvernul să aibă timp să reducă arieratele şi să adopte măsuri de îmbunătăţire a managementului companiilor de stat.