"Trecem prin cea mai dificilă perioadă pentru economie din ultima sută de ani. În primul rând că n-a mai existat o criză dublă, una de sănătate şi una economică. Este mai rău decât în criza economică din 1929. Este mai rău decât în timpul Marelui Crah din 1929", a spus Florin Cîţu.
Ministrul Finanţelor afirmă că, în același timp, ctuala criză economică este cea mai mare criză înregistrată pe timp de pace.
"Să ştiţi că pe timp de pace nu s-a oprit niciodată economia aşa cum s-a oprit acum, niciodată nu s-au oprit companiile aşa cum s-au oprit acum. Vorbim de timp de pace, pe timp de pace este cea mai mare criză", a subliniat Cîţu.
"Marele Crah" din toamna anului 1929, momentul în care s-a prăbuşit Bursa de pe Wall Street, e considerată una din cauzele principale ale Marii Crize Economice din 1929-1933, care a provocat, printre altele, o creştere masivă a şomajului atât în SUA, cât şi în Europa.