Președintele Statelor Unite ale Americii Joe Biden a anunțat astăzi, la Summitul G7, sprijin financiar, public-privat, pentru dezvoltarea reactorului modular mic (SMR) din România, de la Doicești, în valoare de 275 milioane de dolari, din partea SUA, Japonia, Coreea de Sud și Emiratele Arabe Unite,, plus emiterea a două scrisori de interes din partea U.S. International Development Finance Corporation (DFC) și U.S Export-Import Bank (EXIM), în valoare totală de 4 miliarde de dolari, respectiv 1 miliard DFC și 3 miliarde EXIM Bank.
Finanțarea acordată este parte a din Parteneriatul pentru infrastructură și investiții globale (PGII) în cadrul căruia va fi acordată suma de 600 de miliarde de dolari, până în 2027, în investiții în infrastructură în întreaga lume.
Noua finanțare vine ca o completare la grantul de 14 milioane de dolari, pe care l-a anunțat Președintele american Joe Biden în iunie 2022. Ulterior, în luna septembrie 2022 Nuclearelectrica SA și Nova Power & Gas SRL au lansat RoPower Nuclear SA, compania de proiect pentru dezvoltarea de reactoare modulare mici în România.
După care, în decembrie 2022, RoPower și NuScale au semnat contractul pentru faza 1 a lucrărilor de inginerie și proiectare (FEED) pentru primul SMR din România, care include evaluarea impactului asupra mediului și investigația geotehnică de subsol, evaluarea amplasamentului preferat, fosta termocentrală de la Doicești și estimareaa costurilor specifice proiectului.
De asemenea, săptămâna trecută a fost lansat, în România, primul Centru de Explorare a Energiei NuScale (Centrul E2), care găzduiește simulatorul camerei de comandă pentru centrala cu reactoare modulare mici VOYGRTM NuScale. Lansarea Centrului E2 în cadrul Facultății de Energetică a Universității Politehnica din București este o premieră europeană care reconfirmă poziția de lider a României în sectorul energiei nucleare și în dezvoltarea forței de muncă.
Țara noastră, prin compania de proiect RoPower, fondată de Nuclearelectrica și Nova Power & Gas, este prima țară din Europa și a doua dupa Statele Unite ale Americii care face primii pași pentru implementarea în acest deceniu a primei centrale electrice NuScale VOYGR cu 6 module și o putere instalată de 462 MWe.
Se estimează că centrala NuScale cu 6 module va asigura cca. 200 de locuri de muncă permanente, 1.500 de locuri de muncă în construcții, 2.300 de locuri de muncă în producție și va ajuta România să evite producerea a 4 milioane de tone de emisii de CO2 pe an.
Le mulțumesc partenerilor americani, președintelui României Klaus Iohannis, prim - ministrului Nicolae Ciucă și președinților celor două Camere ale Parlamentului, Alina Gorghiu și Marcel Ciolacu, pentru susținerea dezvoltării programului nuclear civil al țării noastre. Decarbonare fără energie nucleară nu se poate!