Facturile Hidroelectrica au început să ajungă la clienţii celei mai mari companii de stat de energie una după alta, după ajustările de soft.
După facturile trimise cu întârziere, cea mai mare companiei de energie a statului, listată la bursă, a ajuns acum cu situaţia la zi.
Din 28 octombrie încep să se emită facturile Hidroelectrica pe luna septembrie 2023.
Citeşte şi: Hidroelectrica a lansat aplicaţia pentru facturare şi transmitere index. Locul de unde poate fi descărcată
"Facturile Hidroelectrica pe luna septembrie 2023 vor începe să fie emise din noaptea de vineri spre sâmbătă şi vor ajunge la clienţii companiei.
În plus, toţi clienţii care spun că nu au primit factura la zi sau ultimele 2-3 facturi trebuie să ştie că acestea vor fi emise şi vor ajunge la ei.
Specialiștii Hidroelectrica lucrează la rezolvarea cauzelor care au produs aceste întârzieri", a precizat consilierul președintelui directoratului Hidroelectrica, Bogdan Buciu, vineri, pentru Antena3.ro.
Compania Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, a lansat aplicația de mobil pentru cei aproape 600.000 de clienți ai săi.
Aplicația se numește iHidro și este disponibilă în atât în App Store, cât și în Google Play.
Aplicaţia Hidroelectrica, iHidro, îi ajută pe clienţii companiei, printre altele, să-şi plătească facturile mai rapid, dar şi să vadă istoricul facturilor, să consulte soldul sau să transmită indexul lunar.
Aplicația iHidro se poate descărca din Google Play Store sau App Store, în funcție de sistemul de operare.
Clienţii Hidroelectrica pot cere eșalonarea facturilor
În ceea ce privește plata în rate a facturilor, Hidroelectrica a anunțat cu câteva luni în urmă că dacă suma de plată este prea mare, clienţii pot să achite factura și în rate, dar trebuie să depună o cerere.
Aceasta trebuie trimisă la adresa de mail esalonari@hidroelectrica.ro sau poate fi depusă în format fizic la sediile sucursalelor Hidroelectrica precum și la sediul central. Plata va fi făcută în maximum şase rate lunare.
Iată modele de cereri: FORMULAR CLIENT CASNIC sau FORMULAR CLIENT BUSINESS
Compania Hidroelectrica are în prezent aproape 600.000 de clienţi.
Facturile Hidroelectrica pot fi plătite într-un interval destul de larg, de 45 de zile în cazul clienților casnici, respectiv de 30 de zile în cazul consumatorilor non-casnici, perioade pentru care nu sunt percepute penalități.
Eșalonarea se solicită online, prin completarea unui formular tip, sau direct la sediile sucursalelor. Hidroelectrica ocupă a treia poziție în topul furnizorilor de energie electrică din țara noastră.