Antena 3 CNN Economic Factură uriaşă la energie, primită de un român: "Cum să-mi vină de 10 ori mai mult?" | "Atât consum eu în 18 luni"

Factură uriaşă la energie, primită de un român: "Cum să-mi vină de 10 ori mai mult?" | "Atât consum eu în 18 luni"

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 13:48 19 Mar 2023 Modificat la 14:01 19 Mar 2023
factura energie
Factură uriaşă la energie, primită de un român: "Cum să-mi vină de 10 ori mai mult?" | "Atât consum eu în 18 luni" Sursa foto: Agerpres Foto | Cristian Nistor

Astfel, nu numai clienţii Hidroelectrica au fost în această situaţie. Şi ceilalţi furnizori de energie au întârziat cu emiterea facturilor, din cauza haosului legislativ.

Unii dintre cei care au început să primească facturile au avut parte de surprize neplăcute.

Spre exemplu, un utilizator al platformei Reddit care a aflat că are de plătit o sumă uriașă la factura la energie electrică. De 10 ori mai nare ca până acum, spune bărbatul.

"E greșeală, nu? Efectiv n-are cum să am atâta, stau singur într-o garsonieră mică, maxim am dat 250 de lei la curent, cum se poate să-mi vină de 10 ori mai mult?".

Citeşte şiSe schimbă Legea cardurilor de energie, abia adoptată. Fără plata facturilor prin intermediul Poştei Române

Din imaginea postată, se vede că românul are de plată 2.307,51 de lei, pentru o cantitate de 1,775 de kilowaţi consumaţi în perioada 01.02.2023-27.02.2023.

"E o greșeală pe undeva, poate se baza pe o estimare foarte proastă, atât consum eu în 18 luni", îi răspunde un internaut în comentarii.

Vezi şi: Când expiră banii de pe cardul de energie. Data până la care românii pot plăti factura cu voucherul

Plățile vor putea fi făcute în trei moduri, fie direct la oficiul poștal, fie la domiciliu, prin intermediul poștașului sau prin intermediul aplicației online. 

Ajutorul se acordă în două tranșe de câte 700 de lei, în februarie și în luna septembrie.

Ce pot plăti românii cu cardul de energie

Este vorba de facturile la electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Ajutorul are forma unui card emis pe suport de hârtie, cu care se pot plăti facturi de energie (total sau parțial). Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 de lei fiecare.

Se pot plăti facturi curente sau restante, doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. Cu un card se pot face mai multe plăți, către mai mulți furnizori, până la epuizarea sumei.

Plățile se fac prin mandat poștal. Nu se pot efectua mai mult de 8 plăți/loc de consum pe durata programului de sprijin.

Care este valabilitatea cardului de energie

Cardul de energie are valabilitatea asigurată până la 31.12.2023, dar plățile se pot efectua la oficiile poștale până în data de 27.12.2023.

În baza cardului se pot efectua plăți în următoarele perioade:

- Pentru tranșa I – valoare de 700 de lei, în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023;

- Pentru tranșa II – valoare de 700 de lei, în perioada septembrie 2023 – 27.12.2023.

Aşadar, pentru prima tranşă de bani pe care românii o primesc pe cardul de energie, plata facturii trebuie făcută până pe 30 iunie 2023.

×
x close