Antena 3 CNN Economic Economisești banii cash sau în contul curent? Mai gândește-te o dată

Economisești banii cash sau în contul curent? Mai gândește-te o dată

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 15:26 04 Iul 2024 Modificat la 15:26 04 Iul 2024
bani
Banii trebuie investiți, nu păstrați în contul curent. Sursa foto: Agerpres

Richard Hutton, expert în educație financiară, a explicat în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN de ce nu este bine să economisești banii cash, sau într-un cont curent. 

Potrivit acestuia, banii trebuie investiți, astfel încât, după o anumită perioadă de timp, să apară și câștigurile. 

”Dacă tu ai 8000 € cash și îi pui în dulap, dacă aștepți 10 ani, volatilitatea este zero, suma nu fluctuează. Dar care sunt șansele ca în 10 ani inflația să fie mai mare de zero? Aproape garantat. Deci aproape garantat poți pierde bani, chiar dacă ai volatilitate zero.

Luând exemplul opus, dacă investești într-o companie care este într-o industrie care crește repede, inteligența artificială, lider pe piața, foarte profitabilă, cotă de piață 90 la sută, cu mare avantaj competitiv, la o asemenea companie dacă tu cumperi acțiuni și aștepți 10 ani, sunt șanse foarte mari să faci bani, indiferent cat de mult se mișcă de la o zi la alta”, a explicat Richard Hutton în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN.

Investiția la bursă te ajută să devii independent financiar

”Primul pas este să investești în companii. Sunt doar câteva criterii simple, și anume să fie capitalizare foarte, foarte mare, dar investiție în companii direct, ca și cum îți creezi propriul ETF. Un alt criteriu foarte important este ca vânzările să fie cel puțin duble în ultimii cinci ani. Atât. Top 10 cele mai mari companii, care cresc cel mai repede. Eu o dată pe an verific care sunt acelea, și gata”, a mai spus expertul în educație financiară.

×
TOP articole
x close