Antena 3 CNN Economic Domeniul în care ”se câștigă foarte bine în România”. Simona Bucura Oprescu explică

Domeniul în care ”se câștigă foarte bine în România”. Simona Bucura Oprescu explică

Laura Dinu
3 minute de citit Publicat la 00:00 14 Mai 2024 Modificat la 00:00 14 Mai 2024
bani profimedia images
Salariul minim european va fi introdus în România în 2024! Beneficii importante pentru pentru salariații din sectorul privat Sursa foto: Profimedia Images

Românii se agață de orice promisiune a Guvernului cu privire la majorarea veniturilor. De exemplu, aceștia își puneau speranțele în creșterea salariului minim de la 1 iulie 2024. Majorarea urma să intre în vigoare de la 1 iulie, la cerința premierului Marcel Ciolacu, doar că PNL s-a opus, la fel și patronatele.

Surse politice au declarat pentru Antena 3 CNN că noul termen pentru creșterea salariului minim va fi stabilit abia după cele patru rânduri de alegeri.

O ședință a coaliției de guvernare ar urma să aibă loc în luna iunie, în cadrul căreia se va decide data la care salariul minim ar urma să crească. 

În acest moment, există și surse în cadrul coaliției care susțin încă data de 1 iulie ca data la care veniturile minime ale românilor se vor majora, doar că până atunci vor mai avea loc alte discuții cu patronatele și sindicatele, în condițiile în care, spun liberalii, patronatele nu ar fi de acord cu această dată.

Mai mult decât atât, Executivul ar avea foarte multe cheltuieli anul acesta, precum creșterea veniturilor, începând din luna iunie, pentru angajații din Educație, din Sănătate, din domeniul Asistenței Sociale, majorări pentru care, până în acest moment, nu sunt destule fonduri la Buget, în ciuda încasărilor crescute din ultima perioadă anunțate de Ministerul de Finanțe. 

Tot Ministerul de Finanțe anunță însă că o parte din ministere și-au cheltuit în avans banii pentru salarizare, astfel încât este nevoie să se găsească alți bani pentru majorarea din luna iunie. 

Totodată, din luna septembrie, coaliția de guvernare trebuie să găsească bani pentru majorarea veniturilor promisă pensionarilor. Acolo, Executivul trebuie să găsească mai bine de 10 miliarde de lei, bani pe care nu i-a găsit până în momentul de față. 

Acesta este motivul pentru care cei din PNL au cerut ca discuția despre majorarea salariului minim să aibă loc abia după alegerile după 9 iunie. 

Domeniul în care se câștigă foarte bine în România

Există însă și români mai fericiți. Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a vorbit zilele trecute despre domeniul în care se câștigă foarte bine în România. 

„Dacă discutăm despre persoane care lucrează în domeniul IT, de exemplu, să știți că și în România se câștigă bine, și în România acest domeniu este unul dintre cele mai competitive”, a declarat ministrul Muncii, la Prima News, citat de gândul.ro.

Cât câștigă un angajat în IT

"Numărul de specialişti IT angajaţi în România a înregistrat o creştere constantă în ultimii ani, fiind unul dintre sectoarele cu cele mai mari salarii, dar şi cu un grad mare de mobilitate a forţei de muncă. În acest sens, studiul „Cum e să lucrezi în IT în 2024”, realizat de platforma de recrutare online bestjobs în parteneriat cu Orion Innovation, lider global de servicii şi soluţii IT, conturează profilul angajatului în IT şi provocările pe care activitatea profesională în acest domeniu le ridică. Astfel, 3 din 5 angajaţi în IT&C consideră 2024 un an care va aduce schimbări semnificative în industria IT. Salariul (30%), posibilităţile de dezvoltare şi creştere (20%), flexibilitatea modului de lucru (15%) şi pachetul de beneficii (13%) sunt cele mai importante criterii de care specialiştii în IT ţin cont în acceptarea unei oferte de angajare", relevă bestjobs, citat de Observator

În România, în luna august 2023, figurau 240.800 angajaţi în IT&C, 82% dintre ei având până în 34 de ani, potrivit datelor Eurostat. Astfel, România se situează pe locul 2 în Europa ca număr de specialişti angajaţi în IT şi pe locul 5 în rândul ţărilor UE ca procent de femei cu studii în IT&C, ce activează ca specialişti IT (29,9%).

Conform studiului realizat de bestjobs şi Orion Innovation, pentru angajaţii în IT, salariul şi beneficiile extrasalariale sunt motivele care îi determină să rămână sau nu la actualul loc de muncă, 55% dintre respondenţi aşteptând o creştere de minim 10% a salariului în acest an. Salariul mediu net pentru un specialist IT junior (0-2 ani experienţă) porneşte de la 800 euro net şi poate ajunge la peste 3.000 euro net, în cazul unui specialist IT senior.

Beneficii, bonusuri de performanță și certificări

Totodată, în topul beneficiilor pe care le primesc la locul de muncă, ca parte din pachetul salarial, se numără program şi mod de lucru flexibil, tichete de masă, acces la servicii medicale private, asigurare medicală, cursuri de specializare şi dezvoltare personală. Pe lângă acestea, angajaţii IT îşi doresc să primească şi al 13-lea salariu, bonusuri de performanţă, suport în certificări profesionale, pensie privată sau acţiuni în companie.

×
x close