CA a mai decis și reducerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,25 la sută pe an, de la 1,50 la sută pe an și a ratei dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) la 2,25 la sută pe an de la 2,50 la sută pe an, păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit, precum și continuarea efectuării de operațiuni repo și a cumpărării de titluri de stat în lei de pe piața secundară.
Economia globală a fost afectată de pandemia de coronavirus
Într-un comunicat, instituția comentează că economia globală și perspectiva acesteia au fost puternic afectate de impactul advers major și de incertitudinile fără precedent generate de pandemia de coronavirus, împreună cu măsurile restrictive aplicate de autorități în scopul limitării extinderii ei.
În vederea amortizării lor, numeroase bănci centrale din economiile avansate și cele emergente, incluzând BCE și băncile centrale din regiune, au luat măsuri de relaxare a conduitei politicii monetare și de ameliorare a condițiilor financiare, ce au inclus reduceri ale ratelor dobânzilor de politică monetară, cumpărări de active financiare și furnizare de lichiditate prin operațiuni reversibile, chiar și pe termen lung.
Deciziile Consiliului de administrație al BNR au ca scop asigurarea și menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile și în condițiile păstrării stabilității financiare.