Antena 3 CNN Economic Dezvăluiri incredibile despre manipularea ROBOR. Modul în care se stabilea indicele de care depind ratele românilor

Dezvăluiri incredibile despre manipularea ROBOR. Modul în care se stabilea indicele de care depind ratele românilor

1 minut de citit Publicat la 15:26 29 Ian 2019 Modificat la 15:26 29 Ian 2019
o_1d2csk1u91b13ojm14lt17o4uk8.jpg

Dezvăluiri incredibile despre manipularea ROBOR! Senatorul Daniel Zamfir a prezentat, în urmă cu puţin timp, mai multe documente care conţin mailuri între reprezentanţi ai băncilor privind modul în care se stabilea acest indice de care depind ratele românilor.

Documentele arată că de această practică nu ar fi străin nici Florin Câţu, actual senator PNL, la acea vreme economistul şef al unei bănci cunoscute. 

„ROBOR era deja plafonat în 2008.Domnul Câțu mai trimite un email din zona ilegalităților. Confirmă că e înțelegere între bănci și solicită o întâlnire urgentă”, a spus Daniel Zamfir. 

E-mail Florin Cîţu, 23 oct. 2008, 18:57 - „Dragilor, eu cred că trebuie să ne întalnim cât mai repede cu putinţă şi să discutăm noua regulă a BNR. Din punctul meu de vedere, cu cât mai repede, cu atât mai bine, adică mâine dimineaţă.
Salutări,
Florin V. Cîţu”

E-mail Florin Cîţu, 24 oct. 2008, 08:41 - „D-lor, Vă rog să îmi scuzaţi ignoranţa, dar credeam că ROBID/ROBOR este o înţelegere între bănci, BNR fiind doar supraveghetor. Nu aveam cunoştinţă de faptul că aceasta este o lege care dacă este amendată, este necesar să fie publicată în Monitorul Oficial. De aceea cred că este necesar să ne întâlnim şi să discutăm, cu cât mai repede cu atât mai bine şi noi avem aici o sală primitoare în Kiseleff, în care să încăpem cu toţii. Bineînţeles, BNR poate fi prezentă.
Încă ceva, ştie cineva cine este proprietarul paginii ROBID/ROBOR pe Reuters?
O zi bună,
Florin V. Cîţu”

E-mail Mihoc Bogdan, 23 oct. 2008, 19:41 - „Dragilor, Am precizat mai jos opiniile mele în calitate de Preşedinte al ACI. BNR a întreprins acţiuni pentru a fixa ROBOR aşa cum a fost necesar. Pentru a evita interpretările eronate, fac precizarea astăzi că aş dori să avem de asemenea un reprezentant al BNR printre noi.
ACI nu are facilităţi disponibile, poate Şerban (n.a Serban Matei reprezentatul BNR) ne poate ajuta cu o sală de întâlniri pentru mâine sau pentru săptămâna viitoare. Deoarece a pornit o nouă RMO, nu ar trebui să fim la fel de ocupaţi ca în ultima zi”

Citește și: BNR nu va participa la discuţia din Comisia Economică din Senat. Mugur Isărescu respinge invitația lui Daniel Zamfir

×
Etichete: manipulare robor BNR
x close