Antena 3 CNN Economic Deficit bugetar de 7,12% în noiembrie. Salariile bugetarilor au ajuns la 148 de miliarde de lei, cu 23% mai mari decât anul trecut

Deficit bugetar de 7,12% în noiembrie. Salariile bugetarilor au ajuns la 148 de miliarde de lei, cu 23% mai mari decât anul trecut

G.M.
6 minute de citit Publicat la 13:12 31 Dec 2024 Modificat la 13:12 31 Dec 2024
deficit bugetar
Execuţia bugetului general consolidat în primele unsprezece luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 125,72 miliarde lei. FOTO Getty Images

Execuţia bugetului general consolidat în primele unsprezece luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 125,72 miliarde lei, respectiv 7,12% din PIB faţă de deficitul de 73,55 miliarde lei, respectiv 4,58% din PIB aferent celor 11 luni ale anului 2023, anunţă Ministerul de Finanţe.

”Execuţia bugetului general consolidat în primele unsprezece luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 125,72 miliarde lei, respectiv 7,12% din PIB faţă de deficitul de 73,55 miliarde lei, respectiv 4,58% din PIB aferent celor 11 luni ale anului 2023”, anunţă Ministerul de Finanţe.

Veniturile totale au însumat 523,94 miliarde lei în primele unsprezece luni ale anului 2024, înregistrând un avans de 12,7% (an/an), susţinut în principal de încasările din venituri curente - contribuţii de asigurări, TVA, accize, impozit pe salarii şi venit, impozit pe profit -, care includ şi efectele amnistiei fiscale instituite prin O.U.G. nr. 107/2024.

Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 44,74 miliarde lei, în creştere cu 21,7% (an/an). Veniturile din impozitul pe salarii au înregistrat un avans de 20,5%, peste dinamica fondului de salarii din economie (17,1%), evoluţia acestei categorii de încasări fiind influenţată de modificarea reglementărilor privind facilităţile fiscale acordate salariaţilor din sectorul construcţii, agricol, industria alimentară şi a activităţilor de creare de programe pentru calculator (O.U.G. nr. 93/2023 şi Legea nr. 296/2023) şi de majorarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată (H.G. nr. 900/2023, iar începând cu data de 1 iulie 2024 H.G. nr. 598/2024). Totodată, evoluţii pozitive au fost înregistrate şi în cazul încasărilor din impozitul pe veniturile din pensii (61%) şi aferente declaraţiei unice (12,5%). Dinamica încasărilor din impozitul pe dividende rămâne în teritoriul negativ (-3,7%), pe fondul efectului de bază ridicat din ianuarie 2023 (creşterea semnificativă a dividendelor distribuite în baza situaţiilor financiare interimare întocmite în cursul anului 2022, cu reţinerea cotei de impozit de 5%).

Contribuţiile de asigurări au înregistrat 172,25 miliarde lei, în creştere cu 20% (an/an), peste evoluţia fondului de salarii din economie. Evoluţia acestor încasări a fost influenţată pozitiv de modificarea reglementărilor privind facilităţile fiscale acordate salariaţilor din sectorul construcţii, agricol, industria alimentară şi a activităţilor de creare de programe pentru calculator (O.U.G. nr. 93/2023 şi Legea nr. 296/2023), majorarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată (H.G. nr. 900/2023, iar începând cu data de 1 iulie 2024 H.G. nr. 598/2024) şi majorarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată pentru sectoarele construcţii, agricol şi industria alimentară (O.U.G. nr. 93/2023), iar negativ de restituirea sumelor reţinute cu titlul de CASS din veniturile din pensii (efect bugetar de -0,14 miliarde lei, conform O.U.G. nr. 4/2023).

Încasările din impozitul pe profit au însumat 34,40 miliarde lei, consemnând o creştere de 22,3% (an/an), susţinută de avansul veniturilor din impozitul pe profit, inclusiv impozitul minim pe cifra de afaceri de la agenţii economici şi impozitul pe profit de la bănci comerciale. Evoluţia acestei categorii de încasări a fost influenţată negativ de redirecţionarea din impozitul pe profit a sumei pentru efectuarea de sponsorizări şi/sau acte de mecenat, conform Legii nr. 322/2021 (-0,6 miliarde lei).

Încasările nete din TVA au înregistrat 108,57 miliarde lei, în creştere cu 15% (an/an). De asemenea, valoarea restituirilor de TVA s-a majorat cu ~7% faţă de nivelul rambursat în aceeaşi perioadă a anului trecut (28,50 mld. lei în ian-nov 2024, comparativ cu 26,64 mld lei în ian-nov 2023). Evoluţia încasărilor din taxa pe valoare adăugată a fost susţinută şi de modificările fiscale aduse prin Legea nr.296/2023, precum creşterea cotei de TVA pentru alimente cu zahăr adăugat (peste 10g/100g produs), pentru dreptul de utilizare a facilităţilor sportive, transportul de persoane în scop turistic, pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură şi alte sisteme de încălzire de înaltă eficienţă.

Veniturile din accize au însumat 42,15 miliarde lei, înregistrând o creştere de 25,3%, susţinută de sporul încasărilor din accizele pentru produsele energetice (+25,4%), şi în contextul unei evoluţii pozitive a consumului de carburanţi. Totodată, încasările din accizele pentru produsele din tutun au consemnat o dinamică de 22,5%. Evoluţia lunară a încasărilor din accize prezintă în general o volatilitate mai ridicată, determinată de politica operatorilor economici de antrepozitare fiscală a produselor accizabile.

Veniturile nefiscale au însumat 46,44 miliarde lei, înregistrând un avans de 16,3% (an/an), susţinut de încasările din vărsăminte din veniturile nete ale B.N.R. şi dividende.

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 36,85 mld lei, în scădere cu 25,5% (an/an).

Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 649,66 miliarde lei au crescut în termeni nominali cu 20,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe primele unsprezece luni ale anului 2024 au înregistrat o creştere cu 3,2 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023, de la 33,6% din PIB la 36,8% din PIB.

Cheltuielile de personal au însumat 148,04 miliarde lei, în creştere cu 23,8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent

Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 8,4% din PIB, cu 0,9 puncte procentuale mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, ţinând cont de creşterile salariale acordate în anul 2023, respectiv în anul 2024.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost de 84,01 miliarde lei, în creştere cu 22,3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. O creştere se reflectă la bugetele locale, respectiv 14,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, precum şi la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 26% pentru decontarea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală şi a medicamentelor utilizate în programele naţionale de sănătate.

Cheltuielile cu dobânzile au fost de 35,33 miliarde lei, cu 5,27 miliarde lei mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 205,29 miliarde lei în creştere cu 16,2% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de majorarea de la 1 ianuarie 2024, cu 13,8% a punctului de pensie, respectiv de la 1.785 lei la 2.032 lei, a îndemnizaţiei sociale pentru pensionari (pensia minimă) de la 1.125 lei la 1.281 lei, respectiv de implementarea măsurilor de recalculare a pensiilor din sistemul public cu începere de la 1 septembrie a.c., în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2023 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost influenţate şi de plăţile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale, respectiv pe cele unsprezece luni ale anului 2024, au fost în sumă de 3,40 miliarde lei.

Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 15,89 miliarde lei, în principal, această sumă reprezintă subvenţii pentru transportul de călători, pentru sprijinirea producătorilor agricoli, precum şi pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale al consumatorilor noncasnici (3,37 miliarde lei) care reprezintă 21,2% din total subvenţii.

Alte cheltuieli  au fost de 17,20 miliarde lei, reprezentând în principal, burse pentru elevi şi studenţi, susţinerea cultelor, despăgubiri civile, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor potrivit Legii nr.165/2013 şi a Legii nr.164/2014.

Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 48,79 miliarde lei.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 93,11 miliarde lei, în creştere cu 23,99% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, când au fost în valoare de 75,10 miliarde lei.



×
x close