Antena 3 CNN Economic Decizie de ultimă oră legată de E-factura: Nou termen pentru amenzi

Decizie de ultimă oră legată de E-factura: Nou termen pentru amenzi

Alexandra Dima
1 minut de citit Publicat la 23:15 22 Mar 2024 Modificat la 23:15 22 Mar 2024
factura
Ce se întâmplă cu sistemul e-Factura. Ministrul Finanţelor vine cu vești proaste Sursa foto: Getty Images | miniseries

Ministerul Finanțelor anunță extinderea cu două luni a perioadei în care nu se vor da sancțiuni pentru neutilizarea sistemului RO e-Factura. 

„Încă de la începutul implementării sistemului RO e-Factura am pus accent pe o colaborare strânsă și transparentă cu antreprenorii. Nu am exclus că va fi nevoie de îmbunătățiri, tocmai de aceea ne-am angajat să fim flexibili și receptivi la feedback. Dovadă că reprezentanții mediului de afaceri au participat la ședințele noastre și au venit cu propuneri valoroase, care s-au și implementat de-a lungul timpului”, susține Marcel Boloș.

Potrivit ministrului Finanțelor, o nouă decizie care reflectă acest angajament este că a propus extinderea cu două luni a perioadei în care nu se vor da sancțiuni pentru cei care nu folosesc sistemul.

„Am pus astăzi în consultare actul normativ care reglementează acest aspect, pentru a fi adoptat în următoarea ședință de Guvern. Așadar, cei care nu țin cont de termenul limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, vor fi sancționați de la 1 iunie 2024. Este o prelungire solicitată de mediul de afaceri, pentru a permite persoanelor impozabile să își continue adaptarea procedurilor/sistemelor pentru transmiterea facturilor. Cu această ocazie, țin să îi încurajez pe toți cei care nu utilizează e-Factura să profite de timpul suplimentar pentru a se adapta la noile reglementări, care au intrat în vigoare încă de la 1 ianuarie.Tot astăzi, am trimis îndrumări în SPV care cuprind pașii de făcut pentru utilizarea sistemului către toți cei care nu au raportat facturi până acum”, adaugă ministrul.

×
Etichete: RO e-factura
x close