Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Energie (ANRE) le va impune acest lucru furnizorilor, a anunţat Zoltan Nagy-Bege, ANRE, marţi, la Antena 3 CNN.
"Teoretic, da. Noi am propus și am pus deja în dezbatere publică, am avut o consultare cu operatorii economici din piață și în acest moment pregătim textul final pentru a fi prezentat în comitetul de reglementare al ANRE-ului, poate reușim chiar săptămâna aceasta.
Propunerea este ca în situațiile în care furnizorii de energie electrică, dacă emit facturi care includ o perioadă mai mare decât o lună sau nu respectă termenul de facturare prevăzut în contractul cu clientul, atunci la cererea clienților, vor fi obligați să acorde plata eşalonată pentru o perioadă cel puțin egală cu perioada facturată.
Deci, dacă emite o factură cu consumul a două luni atunci practic, la cererea clientului, va fi obligat să acorde o plată în două rate", a explicat Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE).
Citeşte şi Sute de români pierd cardul de energie. Greşeala care îi lasă fără ajutorul pentru plata facturilor
De exemplu, furnizorul de stat Hidroelectrica nu a mai trimis facturi din aprilie adică din ultimele 10 luni, iar dacă un consumator primeşte 10 facturi restante, acesta va putea să le plătească în 10 rate.
"Asta va spune noul regulament, imediat după ce acest regulament va fi aprobat și intră în vigoare.
Acest drept va exista în pentru clienții oricărui furnizor. Acum știm situații în care în anul 2022 au fost întârzieri la emiterea facturilor.
Sunt mai mulți furnizori care au întârziat emiterea facturilor şi toți acești furnizori au anunțat că chiar și fără această obligație care va fi aprobată și impusă de către ANRE, vor putea plăti eșalonat.
Acest regulament va fi foarte clar: în condițiile unui consumatori care primește factura pe o perioadă de 6 luni, minimul de rate va fi de 6 la cerere în care poate să plătească, dar cu acordul furnizorului, bineînțeles", a completat Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte ANRE.
Concret, beneficiarii vor putea plăti online cu cardul de energie. Ei vor accesa aplicația informatică prin introducerea seriei cardului de energie și vor face plățile cu ajutorul celor trei documente necesare, cartea de identitate, cardul de energie și factura de la furnizorul de energie.
Celelalte două modalități de plată sunt la oficiul poștal și direct la poștaș.
Ajutorul are forma unui card emis pe suport de hârtie, cu care se pot plăti facturi de energie (total sau parțial). Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 de lei fiecare.
Servicii/produse care se pot plăti: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.
Din 1 februarie, începe distribuirea cardurilor de energie pentru plata facturilor şi este important ca românii să ştie cum să folosească aceşti bani pentru plata facturilor, dar şi pentru a nu risca amenzi.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) oferă românilor vulnerabili, din fonduri europene, sprijin pentru plata facturilor la energie în valoare de 700 de lei, de două ori pe an.
Vezi şi: Facturile Hidroelectrica, emise din nou după 9 luni. În cât timp le pot plăti românii
Ce pot plăti românii cu cardul de energie
Este vorba de cele la electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.
Ajutorul are forma unui card emis pe suport de hârtie, cu care se pot plăti facturi de energie (total sau parțial). Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 de lei fiecare.
Se pot plăti facturi curente sau restante, doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. Cu un card se pot face mai multe plăți, către mai mulți furnizori, până la epuizarea sumei.
Plățile se fac prin mandat poștal. Nu se pot efectua mai mult de 8 plăți/loc de consum pe durata programului de sprijin.
Plăţile vor fi făcute prin cititoare optice cu care vor fi dotaţi poştaşii, iar banii pentru ajutorul de încălzire vor ajunge la oameni pe 20 februarie.
Cum se face plata cu cardul de energie
1. La orice subunitate a Poștei Române sau la poștașul care a sosit la domiciliul beneficiarului.
2. Se completează plata prin mandat poștal, către contul furnizorului de energie (ori al asociației de proprietari/locatari).
3. Se primește dovada plății, pe care este scrisă suma rămasă după efectuarea plății, valoarea plății/plăților efectuate și furnizorul/furnizorii către care s-a efectuat plata.