
A fost prima zi în care extrasele de carte funciară au putut fi eliberate fără taxe. Astfel, Ministerul Dezvoltării a anunțat că peste 2.100 de extrase au fost eliberate doar luni. Serviciul va fi gratuit din 2 iunie şi online.
Potrivit datelor transmise de oficialii ministerului, cetăţenii ar fi plătit 53.800 lei în total pentru cele peste 2.100 de extrase eliberate luni.
„2.152 de extrase de carte funciară au fost eliberate gratuit, în România, pe 7 aprilie, în prima zi când acest serviciu public este gratuit pentru proprietari”, a transmis, luni, Ministerul Dezvoltării.
Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, instituţie aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, eliberează extrase de carte funciară, extrase de plan cadastral şi cele de primă înregistrare gratuit pentru proprietari, dacă solicitantul cere în persoană aceste documente.
„Impunem respectul statului pentru cetăţean prin abrogarea acestui tarif plătit până acum pentru un serviciu public prestat de o instituţie publică finanţată din bani publici”, a declarat ministrul dezvoltării, Cseke Attila.
Serviciul devine gratuit din 2 iunie şi online.