Antena 3 CNN Economic De ce întârzie deciziile de recalculare a pensiilor. Daniel Baciu a anunțat când vor primi românii documentul cu pensia mărită

De ce întârzie deciziile de recalculare a pensiilor. Daniel Baciu a anunțat când vor primi românii documentul cu pensia mărită

Laura Dinu
3 minute de citit Publicat la 13:02 14 Iun 2024 Modificat la 13:05 14 Iun 2024
Agerpres Foto
De ce întârzie deciziile de recalculare a pensiilor. Daniel Baciu a anunțat când vor primi românii documentul cu pensia mărită

Daniel Baciu susține că tipărirea și trimiterea deciziilor de recalculare ține de ”bucătăria internă” și că majorarea pensiilor nu depinde în niciun fel de momentul în care pensionarii le vor primi. 

Mai mult decât atât, șeful CNPP susține că procesul este ”în grafic”, iar seniorii vor primi, de la 1 septembrie, mai mulți bani. 

”Se știe foarte clar că anul acesta, am spus-o de fiecare dată, avem două majorări ale pensiilor. Am avut o majorare la 1 ianuarie, când valoarea punctului de pensie s-a majorat cu 13,8%, ajungând la 2.032 de lei, și mai avem cea de-a doua majorare în luna septembrie, unde vorbim de recalcularea tuturor celor aproximativ 5 milioane de dosare aflate în plată în sistemul public care, după această recalculare, în jur de peste 70% din pensionari vor avea majorări ale pensiilor.

Când vor afla pensionarii câți bani vor primi în plus

Deci, cu 1 septembrie, am făcut pași importanți, suntem în linie dreaptă, oamenii vor primi aceste drepturi bănești cuvenite în urma noii formule de calcul prevăzute de noua lege a pensiilor, vorbim de Legea 360/2023. Știm exact ce avem de făcut, suntem în grafic cu totul, chiar voiam să vă spun că, începând de luna aceasta, începem deja să tipărim deciziile de pensii recalculate.

Se lucrează la Casa Națională de Pensii astfel încât aceste decizii să ajungă în timp util către pensionari, și cu prima zi lucrătoare din luna septembrie oamenii să își primească drepturile legitime în urma acestui proces de recalculare”, a explicat Daniel Baciu la realitatea.net.

În ceea ce privește o întârziere a deciziilor, Daniel Baciu spune că tipărirea acestora ”ține de bucătăria internă” și că nu a existat niciodată o dată exactă pentru acest proces. 

”Nu s-a întâmplat absolut nimic. Noi trebuie ca, odată cu data de 1 septembrie, pensionarii să își primească drepturile legitime în urma procesului de recalculare. Această bucătărie internă este un lucru care ne privește pe noi, salariații Casei Naționale de Pensii și colegii de la Ministerul Muncii. Nu suntem în absolut nicio întârziere, știm exact ce avem de făcut, astfel încât în septembrie oamenii să își primească drepturile”, a mai spus șeful CNPP. 

Cum vor fi trimise deciziile

Românii își vor primi deciziile prin poștă, cu confirmare de primire. 

”Cu siguranță pensionarii vor primi aceste decizii de recalculare. Am ajuns la o formă privind modalitatea de trimitere, pentru că este foarte important, aceste decizii trebuie să le trimitem automat cu confirmare de primire, recomandate, nu putem să le trimitem pur și simplu cu o expediție simplă.

Purtăm discuții pe aspecte tehnice cu Poșta Română privind modul de distribuire a acestor decizii de recalculare. Săptămâna viitoare probabil vom definitiva și acest act normativ care vizează această prestație pe care compania Poșta Română o face către noi și aceste decizii, din această lună, începem deja să le tipărim în casele teritoriale de pensii.

Nu există un termen prevăzut de lege privind expediția acestor decizii, noi trebuie ca, odată cu data de 1 septembrie, oamenii să își primească drepturile recalculate, exact cum prevede noua lege a pensiilor”, a concluzionat Daniel Baciu. 

×
Etichete: Daniel Baciu pensii
x close