Antena 3 CNN Economic Datoria externă a României a crescut cu 6 430 de milioane de euro, în 2021. Anunțul făcut de BNR

Datoria externă a României a crescut cu 6 430 de milioane de euro, în 2021. Anunțul făcut de BNR

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 14:01 13 Ian 2022 Modificat la 14:01 13 Ian 2022
banca nationala
Sursa foto: Hepta

BNR a stabilit că în perioada ianuarie - noiembrie 2021, datoria externă totală a crescut cu 6 430 milioane euro. Balanța de plăți, în aceeași perioadă, a înregistrat deficit, au mai arătat cei de la BNR.

Potrivit BNR, în perioada ianuarie – noiembrie 2021 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 15 313 milioane euro, comparativ cu 9 753 milioane euro în perioada ianuarie - noiembrie 2020.

În structura acestuia, balanţa bunurilor și balanța veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 3 895 milioane euro, respectiv cu 784 milioane euro; balanța veniturilor secundare și cea a serviciilor au înregistrat excedente mai mici cu 515 milioane euro, respectiv cu 366 milioane euro.

Statisticile mai arată că investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 6 866 milioane euro (comparativ cu 2 397 milioane euro în perioada ianuarie - noiembrie 2020), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 5 499 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 1 367 milioane euro.

În perioada ianuarie - noiembrie 2021, datoria externă totală a crescut cu 6 430 milioane euro. Datoria externă pe termen lung a însumat 96 501 milioane euro la 30 noiembrie 2021 (72,4 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 3,2 la sută față de 31 decembrie 2020. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 noiembrie 2021 nivelul de 36 736 milioane euro (27,6 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 10,4 la sută față de 31 decembrie 2020.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 15,9 la sută în perioada ianuarie - noiembrie 2021, comparativ cu 20,7 la sută în anul 2020. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 30 noiembrie 2021 a fost de 4,9 luni, în comparație cu 5,6 luni la 31 decembrie 2020.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 noiembrie 2021 a fost de 82,3 la sută, comparativ cu 90,3 la sută la 31 decembrie 2020, precizează BNR.

×
x close