Adrian Măniuţiu a dialogat la "Daily Income" cu profesorul Mircea Coşea, despre viitorul politic şi economic al României.
„E un început bun, dar care nu mă convinge. Când domniile lor discută despre ce se va întâmpla, în acelaşi timp în Parlament PNL contestă bugetul. Este o măsură politizată, nu era cazul să facă aşa ceva” a spus Mircea Coşea, după prima întâlnire dintre Iohannis şi Ponta, din posturile de preşedinte şi premier.
„Văd că trecem de la coabitare la cooperare. Cooperarea asta e greu de realizat politic, aştept cel puţin un trimestru ca să văd ce se va întâmpla. Este un început care îmi dă speranţe, dar vă spun, fără să mă convingă” a mai spus Mircea Coşea.
Profesorul Coşea a vorbit şi despre ce se va întâmpla în 2015, în economia mondială.
„În termeni economici Rusia este o ţară slab dezvoltată sau în curs de dezvoltare. E o situaţie slabă din punct de vedere al competiţiei cu Occidentul. Scăderea preţului petrolului o va afecta. Rusia nu poate continua aşa, se va ajunge la negocieri. Preţul petrolului este la un nivel care aduce prejudicii unor mari producători" crede Mircea Coşea.