România are cinci dintre cele 21 cele mai sărace regiuni din Uniunea Europeană. Clasamentul a fost realizat în funcție de Produsul Intern Brut (PIB) per cap de locuitor, corelat cu puterea de cumpărare a locuitorilor.
Conform statisticilor, cei mai săraci români sunt locuitorii din Nord-Estul țării, la numai 34% din media europeană. Urmează regiunile Sud-Vest Oltenia și Muntenia, care au câte 41, respectiv 43% din media UE a PIB-ului per cap de locuitor.
Pozițiile patru și cinci sunt ocupate de regiunea Nord-Vest, unde media este 48%, și de regiunea Sud-Est. Aici media este de 49,5%, adică foarte aproape de pragul de 50% care ar scoate-o din lista neagră a celor mai sărace regiuni europene.
Puțin peste jumătatea procentului care delimitează sărăcia sunt Vestul și Centrul țării, dar oricum niciun dintre cele două nu reușește să depășească 60%. București-Ilfov este singura regiune din România în care locuitorii au un trai decent și liniștit. Vorbim de un procent de 129% din PIB per cap de locuitor, raportat la puterea de cumpărare a oamenilor.
Alături de țara noastră, în topul sărăciei se mai află regiuni aflate la vecinii bulgari și din Polonia, prezenți și ei în clasament tot cu câte cinci zone, urmați de Ungaria - cu patru regiuni și Grecia și Franța cu câte trei regiuni.
Cea mai bogată zonă din Uniune rămâne în continuare centrul financiar de la Londra, acolo unde PIB-ul per cap de locuitor s-a situat la aproape 540% din media europeană.
CELE MAI SĂRACE REGIUNI DIN ROMÂNIA
Regiunea Nord-Est: 34% din media UE
Regiunea Sud-Vest Oltenia: 41% din UE
Regiunea Sud-Muntenia: 43% din media UE
Regiunea Nord-Vest: 48% din media UE
Regiunea Sud-Est: 49,5% din media UE
Sursa: Eurostat
REGIUNI ROMÂNEȘTI CARE TREC DE MEDIA EUROPEANĂ A SĂRĂCIEI
Regiunea Centru: 52% din media UE
Regiunea Vest: 58% din media UE
Regiunea București-Ilfov: 129% din media UE
Sursa: Eurostat
CELE MAI SĂRACE REGIUNI DIN UE
Cea mai săracă: Severozapaden: 30% din media UE
România, Bulgaria, Polonia - 5 regiuni
Ungaria - 4 regiuni
Grecia, Franța - o regiune
Sursa: Eurostat
CELE MAI BOGATE REGIUNI DIN UE
Cea mai bogată: Centrul financiar londonez: 539% din media UE
Germania - 5 regiuni
Olanda, Marea Britanie - 3 regiuni
Austria - două regiuni
Belgia, Cehia, Danemarca, Irlanda, Franţa, Slovacia, Suedia, Luxemburg - o regiune
Sursa: Eurostat
Informațiile au fost prezentate miercuri, la emisiunea Daily Income, de la Antena 3.