Antena 3 CNN Economic Cum vor fi acordate voucherele de vacanță în 2025

Cum vor fi acordate voucherele de vacanță în 2025

A.O.
2 minute de citit Publicat la 15:29 20 Mar 2025 Modificat la 15:29 20 Mar 2025
vouchere de vacantă
HoReCa spune că eliminarea voucherelor va creşte evaziunea fiscală. Sursa foto: Getty images | Mediafax Foto / Marian Ilie

Ministrul Economiei a anunțat că normele de aplicare pentru voucherele de vacanță pentru anul 2025 urmează să fie finalizate săptămâna viitoare. Pe masa ministrului Bogdan Iavn se află două variante: fie ca angajatul să-și plătească singur vacanța, iar apoi compania va deconta cei 800 de lei, fie ca banii să fie dați în avans, iar ulterior angajatul să vină cu dovada că i-a folosit într-un sejur în România, relatează Agerpres. 

Ministrul a explicat şi care sunt variantele de lucru luate în calcul, întrebat cum vor fi acordaţi banii aferenţi tichetelor de vacanţă.

„Sunt cel puţin două variante acum. Cea mai apropiată de fezabilitate, din punctul meu de vedere, după discuţiile tehnice cu colegii mei, e cea în care omul ajunge să-şi plătească sejurul, să vină cu factura către companie şi ulterior, la următorul salariu, să primească cei 800 de lei. Sunt şi alte opinii care spun că ar trebui să fie făcută o formulă în care să dau în avans acei 800 de lei sub forma unor vouchere, care, ulterior, va trebui să demonstreze angajatul că a folosit acele vouchere”, a arătat el.

E un mecanism care, într-o variantă sau în alta, va putea să producă „o anumită neplăcere”, a apreciat Bogdan Ivan.

„Dar ce e foarte important e faptul că noi căutăm să facem cât mai simplu acest mecanism, nici să-i punem pe inspectorii ANAF să-i caute pe oameni dacă şi-au depus sau nu facturile, nici să-i încurcăm la nivelul în care să punem angajatorul să verifice fiecare factură. Aşa că mecanismul cel mai simplu va fi cel în care omul arată că a făcut cheltuiala şi luna viitoare intră pe card 800 de lei în plus”, a declarat Ivan.

Decizia finală va fi luată până săptămâna viitoare. 

„Săptămâna viitoare o să fie o întâlnire finală, după ce colegii de la Ministerul Economiei şi Digitalizării au dezbătut cu colegii din Ministerul de Finanţe şi cu toate structurile profesionale şi cu companiile de ticketing. Este evident că e o modificare care incumbă anumite neplăceri, pentru că nu vorbim direct de acele vouchere care se dădeau efectiv şi se consumau. Va fi o formulă cât mai simplă, tocmai pentru a ne asigura că oamenii ajung să nu-şi piardă timpul atunci când vorbim despre dovada faptului că s-au folosit de aceste instrumente şi automat pot să dovedească prin documente justificative că au folosit voucherele şi o să primească automat acei bani înapoi”, a spus ministrul Bogdan Ivan.

Amintim că în 2025, Guvernul va subvenționa doar jumătate din voucherele de vacanță. Așadar, cine își dorește voucher de vacanță de 1.600 de lei trebuie să pună jumătate din sumă din fondurile proprii. A fost compromisul la care Executivul a ajuns cu sindicatele din HoReCa

×
x close