Antena 3 CNN Economic Cum a înlocuit Europa gazul rusesc după ce Ucraina a oprit tranzitul. Preţul gazelor a atins un nivel record al ultimelor 14 luni

Cum a înlocuit Europa gazul rusesc după ce Ucraina a oprit tranzitul. Preţul gazelor a atins un nivel record al ultimelor 14 luni

G.M.
3 minute de citit Publicat la 12:14 03 Ian 2025 Modificat la 12:14 03 Ian 2025
robinete de gaz la zero
După ce Ucraina a oprit tranzitul gazelor rusești către Europa, aprovizionarea cu gaze către statele Uniunii Europene a fost asigurată prin rute alternative, prin Germania și Italia, precum și prin folosirea stocurilor din depozite. FOTO: Getty Images

După ce Ucraina a oprit tranzitul gazelor rusești către Europa, aprovizionarea cu gaze către statele Uniunii Europene a fost asigurată prin rute alternative, prin Germania și Italia, precum și prin folosirea stocurilor din depozite, scrie Ukrainska Pravda, citând informații comunicate la reuniunea extraordinară a Grupului UE de coordonare a gazelor, care a avut loc în 2 ianuarie. Între timp, preţul gazelor a înregistrat joi cel mai ridicat nivel de mai bine de un an, scrie The Guardian.

Infrastructura europeană de transport a permis înlocuirea gazelor rusești furnizate anterior prin Ucraina cu gaze din conducte din Germania și Italia, precum și din depozitele europene de stocare a gazelor, după cum a raportat Comisia Europeană.

În consecință, Comisia Europeană a confirmat că nu vor exista probleme de alimentare cu gaz în 2025: „31 decembrie 2024 a marcat sfârșitul acordului de tranzit al gazelor rusești prin Ucraina. Într-o reuniune extraordinară a Grupului de coordonare a gazelor care a avut loc astăzi (joi – n.r.), Comisia și statele membre din Europa Centrală și de Est au făcut o analiză a situației… Datorită eforturilor și muncii eficiente și coordonate în regiune și nu numai, nu există probleme legate de securitatea aprovizionării”. 

Securitatea energetică a UE a fost, de asemenea, consolidată de „noi capacități semnificative de import de gaz natural lichefiat din 2022”, a comunicat Comisia Europeană.

Mai exact, nivelul de stocare a gazelor în instalațiile UE se situează în prezent la 72%, ceea ce este puțin mai mare decât nivelul mediu pentru această perioadă a anului, de 69%.

Ciește și: Războiul gazelor. Cum face față România și ce se întâmplă cu facturile. Burduja: Trecem iarna cu gaz românesc, putem ajuta și Chișinăul

„Comisia continuă să monitorizeze și să comunice constant cu statele membre și participanții de pe piață pentru a asigura securitatea aprovizionării celor mai afectate state membre și pentru a evita speculațiile”, potrivit sursei citate.

Preţul gazelor atinge cel mai ridicat nivel din ultimele 14 luni după oprirea livrărilor din Rusia

Preţul gazelor a înregistrat cel mai ridicat nivel de mai bine de un an, după ce livrările ruseşti au încetat să mai ajungă în restul Europei prin Ucraina, relatează The Guardian.

Preţurile de referinţă au crescut joi la cel mai ridicat nivel din octombrie 2023, la o zi după expirarea contractului de tranzit dintre Rusia şi Ucraina. Livrările de gaze ruseşti prin Ucraina s-au încheiat în primele ore ale zilei de 1 ianuarie.

Traderii se aşteptau la pierderea gazului rusesc, în lipsa unei alternative, şi monitorizau îndeaproape dacă aceasta va duce la retrageri mai rapide din instalaţiile de stocare.

Preţul gazului cu livrare în februarie în Ţările de Jos a crescut joi cu până la 4,3%, apoi a scăzut, stabilind o creştere de 1,9%, adică la 49,83 EUR pe megawatt/oră, potrivit Bloomberg. 

Nivelurile ofertei de stocare din Europa scad deja cu cel mai rapid ritm din 2021, ca urmare a escaladării conflictului dintre Rusia şi Ucraina.

Analiştii de la Deutsche Bank au declarat: „Merită să ţinem cont de faptul că preţurile sunt încă mult sub nivelurile înregistrate pe parcursul întregii perioade 2022. Dar stocurile europene de gaze au încheiat anul 2024 la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, iar creşterea recentă a preţurilor va contribui şi mai mult la presiunile inflaţioniste”.

Invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022 a declanşat cel mai mare conflict din Europa de la al Doilea Război Mondial, făcând să crească preţul gazelor şi ducând la o creştere a facturilor la energie. Acest lucru a forţat mai multe guverne să intervină pentru a subvenţiona costurile casnice.

Gazul rusesc a trecut prin Ucraina timp de decenii, în principal printr-o conductă de construcţie sovietică care începe în Sudja, un oraş din regiunea Kursk din Rusia, aflat acum sub controlul forţelor ucrainene, şi se termină lângă Ujhorod, la graniţa de vest a Ucrainei cu Slovacia.

Într-o postare pe social media, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus că încheierea acordului de tranzit reprezintă „una dintre cele mai mari înfrângeri ale Moscovei”. La rândul său, ministrul ucrainean al energiei, Gherman Galuşcenko, a calificat întreruperea rutei de tranzit drept „istorică”, spunând că va forţa ţările din Europa să renunţe la aprovizionarea cu gaz rusesc.

Cu toate acestea, încetarea furnizării de gaz, care, potrivit companiei Gazprom din Rusia, a avut loc miercuri la ora 8:00, ora Moscovei (7:00, ora României), a dus imediat la întreruperea alimentării cu energie pentru sute de mii de persoane din regiunea separatistă prorusă Transnistria.

Prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, care a făcut lobby împotriva deciziei de a pune capăt tranzitului de gaze prin Ucraina, a declarat că aceasta va avea „un impact drastic asupra noastră, a tuturor din Uniunea Europeană, dar nu şi asupra Federaţiei Ruse”.

 

 

×
Parteneri
x close