Antena 3 CNN Economic Cu cât s-a scumpit „coșul lui Ciolacu” de cumpărături, în ultimele nouă luni. Experiment Antena 3 CNN: „Am pus în coș aceleași produse”

Cu cât s-a scumpit „coșul lui Ciolacu” de cumpărături, în ultimele nouă luni. Experiment Antena 3 CNN: „Am pus în coș aceleași produse”

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 17:46 28 Iul 2024 Modificat la 13:58 30 Iul 2024
cos cumparaturi marcel ciolacu
Experiment cu coșul de cumpărături al premierului Marcel Ciolacu, din octombrie 2023. Sursa foto: Colaj Antena 3 CNN

În urmă cu 9 luni, premierul Marcel Ciolacu făcea cumpărături la un magazin din București încercând să demonstreze câte produse pot fi cumpărate cu suma de 100 de lei. A pus în coş câteva alimente precum legume şi fructe, lactate, mezeluri. Antena3 CNN a refăcut coşul premierului, care acum ne costă mai mult.

Echipa Antena 3 CNN a mers la același magazin unde acum 9 luni premierul Marcel Ciolacu își făcea cumpărăturile. Acesta a plătit atunci 93 de lei și 50 de bani. Am pus și noi în coș aceleași produse și am observat că acum ne costă cu aproximativ 15% mai mult. Am plătit, pentru câteva produse de bază și câteva care nu sunt considerate a fi de bază, 107 lei și 39 de bani.

Sunt scumpiri semnificative în ceea ce priveşte mezelurile. Acelaşi salam ne costă acum, la 9 luni distanţă, cu peste 5 lei mai mult. În ciuda faptului că suntem în sezon, pentru unele legume şi fructe plătim mai mult faţă de toamna anului trecut. Kilogramul de mere, de exemplu, este cu 2 lei mai scump. Creşterea de preţ pentru pâine este de peste 20 la sută. 

Magazinul unde premierul a făcut cumpărărturi anul trecut are acum sortimente diferite de castraveţi şi ouă, însă preţurile sunt asemănătoare. Singura ieftinire de peste 1 leu per kilogram este pentru zahăr. Chiar dacă preţurile sunt în creştere, important este că şi veniturile sunt mai mari, spune premierul. 

„E normal că există o dinamică. Dacă facem raportare la un bon de acum 10 ani veţi vedea că raportarea numerică este la fel de mare”, a declarat Marcel Ciolacu, în acest weekend.

Alimentele ocupă primul loc în topul cheltuielilor făcute de români, conform Institutului Național de Statistică (INS). 

Kaufland România: Diferența sumei totale este foarte mică

„Referitor la știrea difuzată de dumneavoastră privind scumpirea coșului de cumpărături al domnului premier din octombrie 2023, până în prezent, pentru o informare corectă a telespectatorilor Antena 3, dorim să aducem câteva clarificări.

Conform analizei interne realizate în baza prețurilor din sistem, aplicate produselor la care faceți referire, diferența sumei totale este foarte mică: de la 93,50 lei, în octombrie 2023, la 94,95 lei, în prezent. Astfel, vorbim de o oscilație de preț de doar 1 leu și 45 de bani.

De asemenea, atragem atenția că anumite produse achiziționate de dumneavoastră nu corespund celor care apar pe bonul de cumpărături ale domnului premier. 

În plus, vă rugăm să aveți în vedere că anul trecut, în luna octombrie, merele erau în plin sezon, ceea ce implică un preț diferit față de luna iulie, când suntem în extrasezon pentru acest produs. 

Mai mult, anumite produse de bază precum zahărul, uleiul sau ouăle au înregistrat chiar scăderi de preț.

În concluzie, subliniem faptul că informațiile prezentate de dumneavoastră în data de 28 iulie, în cadrul știrii Cu cât s-a scumpit „coșul lui Ciolacu” de cumpărături, în ultimele nouă luni. Experiment Antena 3 CNN: „Am pus în coș aceleași produse” nu sunt în totalitate conforme cu realitatea și duc în eroare telespectatorii”, se arată în dreptul la replică transmis redacţiei de către Kaufland România.

 

 

×
TOP articole
x close