Guvernul a publicat în transparență decizională Legea privind măsurile fiscale, prin intermediul căreia se vor produce modificări majore în sistemul fiscal din România.
Potrivit proiectului de lege, valoarea voucherelor de vacanță crește de la 1.450 de lei la 1.600 de lei/angajat, însă doar pentru cei cu un salariu de până în 8.000 de lei net. Cu alte cuvinte, angajații din sistemul bugetar care depășesc salariul de 8.000 de lei net nu vor mai încasa vouchere de vacanță.
Important de subliniat este faptul că, la voucherele de vacanță, angajații vor plăti contribuții de Asigurări Sociale. Cu alte cuvinte, majorarea nu va ajunge la angajați, ci tot la bugetul de stat.
Guvernul a publicat forma finală a noilor măsuri
Ministerul de Finanţe a publicat proiectul de lege pentru modificări fiscale.
Documentul conţine peste 200 de taxe noi, creşteri de taxe sau alte măsuri fiscale.
Ce se schimbă
- Toți angajații vor plăti CASS de 10%
- Salariul minim brut crește de la 3000 la 3300 de lei
- Salariu minim brut în construcții crește de la 4000 la 4450 de lei
- Angajați din IT vor plăti impozit pe venit de 10% pentru valoarea ce depășește 10.000 de lei
- Tichete de masă sau bani în mână
- Bugetarii cu salariu de peste 8000 de lei net pierd voucherele de vacanță
- Spor pentru condiții vătămătoare de maximum 1500 de lei
- Cei cu mașini mai scumpe de 75000 de euro vor plăti un impozit de 0,3% în plus
- La fel și cei cu case mai scumpe de 500000 de euro, care vor plăti tot un impozit de 0,3%
- TVA-ul va fi redus doar pentru o singură casă
- 70% taxă pe veniturile nedeclarate
- 1% impozit pentru firmele cu venituri de până la 60.000 de euro
- 3% impozit pentru firmele cu venituri de peste 60.000 euro
- 1% impozit din cifra de afaceri pentru marile companii
- 1% din cifra de afaceri + 16% impozit pe venit pentru bănci