Dacă în septembrie 2021, un bucureştean plătea 80 de lei pentru un coş de cumpărături cu alimente de bază precum pâine, lapte, carne, ouă şi chiar apă, suc şi bere, luna aceasta preţul aceluiaşi coş sare de 100 de lei, fiind cu 20-30 de lei mai scump, arată o analiză a zf.ro.
În contextul izbucnirii războiului din Ucraina, care a declanşat creşterea preţurilor cerealelor pe bursă, rapiţa, grâul şi porumbul fiind cu 50% mai scumpe faţă de acum şase luni.
Cele mai importante creşteri de preţ le-au avut făina şi uleiul. Aceste creşteri de preţ la raft au transpus practic creşterea preţurilor cerealelor.
În cazul făinii, baza este grâul, iar o tonă costă 380 euro/tonă, în creştere cu 60% faţă de acum şase luni, arată datele EuroNext.
În cazul uleiului, baza este floarea-soarelui, iar o tonă de seminţe de floarea-soarelui costă 1.200 dolari/tonă, adică circa 1.000 euro/tonă, conform Mundus Agri, platformă de ştiri şi tranzacţionare pentru piaţa internaţională a mărfurilor alimentare şi furajere.
Creşteri importante de preţ au avut şi băuturile. În unele lanţuri de magazine, apa plată de doi litri (bax şase sticle) a crescut cu aproape 2 lei, ceea ce înseamnă o creştere de peste 10%.
Prin intermediul platformei online Monitorul Preţurilor, consumatorii pot verifica atât preţurile alimentelor, cât şi pe cele ale carburanţilor, fără a necesita deplasarea în locaţiile fizice ale magazinelor sau ale benzinăriilor.