Antena 3 CNN Economic Corpul de control al premierului: Companiile de stat, desfiinţate dacă nu aduc bani la buget

Corpul de control al premierului: Companiile de stat, desfiinţate dacă nu aduc bani la buget

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 12:31 29 Iun 2016 Modificat la 12:31 29 Iun 2016
corp.jpg
Foto: gov.ro

Companiile de stat trebuie să devină o sursă de venit pentru bugetul de stat, nu doar pentru angajaţii acestora sau pentru companiile private care lucrează cu ele, arată Corpul de control al premierului, miercuri, într-o postare pe Facebook. 

În caz contrat, este necesar ca ele să fie desfiinţate sau transformate în instituţii publice, potrivit corpului de control al lui Dacian Cioloș.

”Companiile de stat - încă numeroase şi aflate în poziţii cheie ale economiei naţionale, inclusiv în situaţie de monopol - trebuie să devină o sursă de venit pentru bugetul de stat, nu doar pentru angajaţii acestora sau pentru companiile private care lucrează cu companiile de stat. În situaţia în care o companie de stat nu face decât să administreze fonduri de la bugetul de stat, în loc să aducă fonduri la buget, această va trebui să fie desfiinţată sau să fie transformată în instituţie publică. Acestea sunt obiectivele pe care le va urmări Corpul de Control al Primului ministru în acţiunile de verificare a companiilor de stat, aşa cum sunt controalele de la CNI şi CNADNR, aflate în curs”, se arată pe pagina de Facebook a Corpului de control al premierului.
 

×
x close