Antena 3 CNN Economic Ce trebuie să conţină taloanele de pensie din 1 ianuarie 2023. Anunţul făcut de Marius Budăi

Ce trebuie să conţină taloanele de pensie din 1 ianuarie 2023. Anunţul făcut de Marius Budăi

Georgiana Adam
4 minute de citit Publicat la 08:31 05 Dec 2022 Modificat la 16:32 05 Dec 2022
marius budai
Ce trebuie să conţină taloanele de pensie din 1 ianuarie 2023. Anunţul făcut de Marius Budăi Sursa foto: Facebook

Ajutoarele pentru vârstnici vor fi înscrise pe noile cupoane de pensie, în timp ce sprijinul pentru facturi vine sub formă de vouchere, a anunţat ministrul Muncii, Marius Budăi.

Ajutoarele financiare acordate pensionarilor cu venituri mai mici de 3.000 de lei vor fi înscrise pe cuponul de pensie și vor ajunge la aproximativ 4,3 milioane de români. 

Precizările au fost făcute de ministrul Muncii, Marius Budăi. Banii vor fi acordați de la bugetul de stat, în două tranșe.

Citeşte şi: Când intră pensiile în decembrie 2022 şi ianuarie 2023. Anunţ făcut de ministrul Muncii, Marius Budăi

"Sumele vor fi înscrise separat pe cuponul de pensie, astfel încât seniorii României să regăsească aceste sume acolo și să le fie simplu de identificat", a spus Budăi.

Banii pentru plata facturilor la energie electrică, sub formă de vouchere

Pensionarii care au o pensie sub pragul de 1.500 de lei vor primi un ajutor financiar, în valoare de 1.000 de lei. Suma va fi împărțită în două tranșe, la începutul anului, și în luna septembrie, a explicat ministrul Muncii. 

Și sumele alocate pentru plata facturilor la energie vor fi acordate sub forma unor vouchere. Acestea vor fi distribuite prin intermediul Poștei, însă autoritățile nu au stabilit încă pașii necesari pentru decontare, a spus Budăi.

"Suntem pe final cu construcția actului normativ, vrem să avem și normele de aplicare și căutam cea mai debirocratizată posibilă măsură, astfel încât să nu punem cetățenii pe drumuri. 

Este un voucher care va fi tipărit, nu este card bancar – este voucher care va fi trimis prin Poșta Română", a precizat ministrul Muncii, potrivit romaniatv.net.

Preşedintele Casei de Pensii anunţă când se tipăresc noile cupoane de pensii şi cum arată acestea

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, a explicat la Antena 3 CNN, ce va scrie pe noile taloane de pensii, odată cu majorarea punctului de pensie de la 1586 de lei, cât este acum, la 1784 de lei cât va fi în luna ianuarie 2023.

Sunt aproximativ cinci milioane de cupoane de pensii de tipărit, iar procesul acestora va începe pe la jumătate lunii decembrie, având în vedere că trebuie ca actul normativ să fie publicat în Monitorul oficial.

"Orice decizie politică, în speță a coaliției de guvernare, trebuie până la urmă transpusă într-un act normativ publicat în Monitorul Oficial.

Suntem în grafic, nu avem întârzieri, este timp astfel încât noi aici, la Casa Națională de Pensii, să ne mobilizăm, să reușim să facem toate acele activități specifice nouă. 

Este vorba de niște lucruri strict tehnice, de actualizare a tuturor parametrilor în bazele de date. 

Tipărirea cupoanelor începe undeva pe la jumătatea decadei, pe la 15 decembrie, ar trebui publicat în Monitorul Oficial, în grafic, astfel încât începând chiar cu 1 ianuarie 2023, pensionarii să primească deja pensiile mărite", a precizat preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, la Antena 3 CNN.

Astfel, dacă acum punctul de pensie este 1586 de lei, din ianuarie 2023, acesta va ajunge la 1784 de lei, în ianuarie 2023.

Spre exemplu, un pensionar care are 1450 de lei pensia ar trebui să regăsească valoarea pensiei pe acest cupon, dar și valoarea ajutorului pentru cei care au pensii sub 1500 de lei, respectiv de 1000 de lei. Suma de 1.000 de lei va veni în două tranșe.

Un leu în plus la pensie te poate lăsa fără ajutor la factura de la energie electrică

La fel ca în luna decembrie, la început de ianuarie vor fi două zile libere pentru bugetari, iar pensiile vor fi virate în conturi după 3 ianuarie 2023.

Întrebat dacă există riscul ca în luna ianuarie pensiile să fie plătite cu întârziere, aşa cum s-a mai întâmplat în anii precedenţi, ministrul Muncii Marius Budăi a precizat: "Nu mă feresc de cuvântul întârziere, dar nu este vorba despre o întârziere. 

După cum bine ştiţi se închide anul bugetar pentru decembrie pe 3 – 4 ianuarie 2023, atunci sunt deschise conturile şi sunt făcute plăţile aferente", a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi.

Cum afli data la care ieşi la pensie. Calcul simplu, în 2 minute, explicat pas cu pas, fără să mergi la ghişeu 

Când mă pot pensiona - este o întrebare care îi interesează pe mulţi români, fie că încă lucrează şi urmează să iasă la pensie, fie că deja s-au pensionat, dar anticipat.

Acum puteţi afla în mai puţin de un minut data la care vă puteţi pensiona, fie că e vorba de pensie anticipată, pensie anticipată parţial sau pensie pentru limita de vârstă.

Tot ce aveţi de făcut este să intraţi pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice, să vă completaţi data naşterii şi sexul, apoi aflaţi data pensionării.

×
x close