Antena 3 CNN Economic Conținut plătit Tot ce trebuie să știi despre Cupa Mondială din acest an

Tot ce trebuie să știi despre Cupa Mondială din acest an

Se apropie cel mai important eveniment sportiv din 2022: turneul final al Campionatului Mondial de fotbal, pe care îl aștepți cu nerăbdare, la fiecare patru ani. Iată care sunt cele mai importante detalii pe care trebuie să le știi despre Cupa Mondială.

tot ce trebuie sa stii despre cupa mondiala din acest an
Tot ce trebuie să știi despre Cupa Mondială din acest an
de Redacția Antena 3 CNN    |    10 Oct 2022   •   15:28

Țara gazdă a turneului este Qatar - o premieră geografică și calendaristică

Pentru prima dată în istoria Campionatului Mondial, turneul final se desfășoară în lunile noiembrie și decembrie. O altă premieră o reprezintă țara ce organizează marea întrecere fotbalistică. Este vorba despre Qatar, stat situat în Peninsula Arabică, în zona Golfului Persic.

Spectatorii care vizitează orașele ce vor găzdui meciurile vor fi impresionați de arhitectura modernă, cu zgârie-nori și clădiri originale, parcă desprinse dintr-un film SF.

Participă 32 de echipe de pe toate continentele

La Cupa Mondială 2022 participă 32 de echipe, împărțite în 8 grupe. Tragerea la sorți a adus multe surprize, așa că vei avea ocazia să vezi meciuri tari, încă din primele zile ale competiției.

Din Grupa A fac parte Qatar, Ecuador, Senegal și Țările de Jos. În Grupa B se întâlnesc Anglia, Iran, SUA și Țara Galilor. Grupa C este formată din Argentina, Arabia Saudită, Mexic și Polonia. Grupa D reunește Franța, Australia, Danemarca și Tunisia. Grupa E este compusă din Spania, Costa Rica, Germania și Japonia. În Grupa F se înfruntă Belgia, Canada, Maroc și Croația. În Grupa G se întâlnesc Brazilia, Serbia, Elveția și Camerun, iar din Grupa H fac parte Portugalia, Ghana, Uruguay și Coreea de Sud.

Meciurile de la Cupa Mondială se joacă pe 8 stadioane din 5 orașe

Cel mai important stadion este Iconic din Lusail, unde va avea loc și finala de pe 18 decembrie. Arena de cinci stele are o capacitate de 80.000 de spectatori și reprezintă terenul vedetă al Mondialului.

Celelalte stadioane sunt Al Bayt Stadium din Al Khor, cu o capacitate de 60.000 de locuri, Stadium 974 și Al Thumama din Doha, Khalifa International și Education City, plus Ahmad bin Ali din Al Wakrah. Arenele menționate pot găzdui în jur de 40.000 de spectatori.

Mascota Campionatului Mondial este un fotbalist imaginar

Mascota competiției se numește La'eeb și întruchipează un fotbalist imaginar, îmbrăcat în stil arab, care aduce bucuria jocului, optimism și veselie. Micul jucător este foarte talentat și vine de departe, tocmai din 'mascotvers', universul paralel unde trăiesc mascotele.

Povestea lui La'eeb este parcă desprinsă din O mie și una de nopți, cu personaje fantastice și simboluri orientale. Simpaticul fotbalist aduce mesaje de încurajare pentru toate echipele și le reamintește că este important să se bucure de sport, să aibă încredere în ei și speranță de victorie.

Favoritele caselor de pariuri sunt Brazilia și Franța

Cupa Mondială 2022 reprezintă cel mai important eveniment pentru pasionații de pariuri sportive online. Bucură-te de pe-acum de fotbal și mizează pariuri pre-meci sau așteaptă desfășurarea partidelor, pentru pariuri live.

Beneficiezi de cote actualizate în fiecare zi, pentru meciurile din faza grupelor. Poți să încerci pariuri pe rezultat, jucători, golgheteri, cornere, marcatori, cartonașe ș.a. Joacă responsabil și alege cele avantajoase combinații de pe site-urile de pariuri sportive.

×
Subiecte în articol: advertorial
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close