Antena 3 CNN Conținut plătit Reptiland, un proiect unic în Europa, aduce jungla amazoniană în Centrul Capitalei

Reptiland, un proiect unic în Europa, aduce jungla amazoniană în Centrul Capitalei

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 16:58 03 Mar 2023 Modificat la 16:58 03 Mar 2023
reptiland un proiect unic in europa aduce jungla amazoniana in centrul capitalei
Reptiland, un proiect unic în Europa, aduce jungla amazoniană în Centrul Capitalei

Proiectul va recrea, printr-un mix de terarii de mari dimensiuni, ce se autosusțin, și tehnologie de ultima generație, fragmente din jungla amazoniană chiar în inima junglei urbane.

Dezvoltat într-o locație cu totul inedită, Reptiland este un concept unic, spectaculos, ce a atras o investiție de peste un milion de euro.

“Într-o lume în care natura lipsește din aglomerările urbane, în care experiențele digitale devin preferatele noilor generații, Reptiland propune o schimbare a paradigmei și, prin tehnologie ca mijloc, nu ca finalitate, creează o oază de natură sălbatică accesibilă tuturor, chiar în mijlocul orașului. Reptiland București este primul pas din strategia noastră de business, dorind să ducem acest proiect în toate capitalele europene. Ne bazăm pe efectele benefice dovedite ale naturii vii și dezvoltăm modelul de business al viitorului, în care interesul antreprenorial este împletit nativ cu rezultate concrete în conservarea biodiversității și creșterea stării de bine a comunităților în care activăm, totul grație tehnologiei folosite înțelept.” a declarat Daniela Marișcu, partener și investitor Reptiland.

Reptiland se va întinde pe o suprafață de 1000 de metri pătrați și va include terarii de dimensiuni mari, cu lungimi însumate de peste 40 de metri, oferind accesul publicului larg la sute de specii de plante exotice și reptile, aduse din întreaga lume special pentru a putea fi admirate de bucureștenii de toate vârstele. Diferitele specii de reptile vor fi prezentate publicului în cadrul lor natural, în terarii de mari dimensiuni, produse unice tech-fusion, în care tehnologia se îmbină cu natura, concepute și dezvoltate de echipa Touch Nature Design, singurii furnizori de astfel de terarii din țară și din Europa. Acestea vor avea la avea la bază microclimate special gândite pentru a recrea habitatul natural al viețuitoarelor.

“Reptiland este expresia pasiunii noastre pentru natură și tot ce are ea mai bun de oferit. Este un proiect unic nu doar în țară, ci și în Europa, pe care l-am gândit în așa fel încât să redea comunității bucuria interacțiunii cu natura sălbatică. Reptiland este un proiect complex care va crește și se va diversifica de la an la an și care răspunde nevoii de educare a noilor generații cu privire la importanța mediului și a biodiversității. Tocmai de aceea, Reptiland a fost conceput sub forma unei experiențe interactive, multisenzoriale, mixând cele mai noi tehnologii digitale - VR, AI - cu expoziția unicat de microclimate de plante și reptile. Sunt dator să ofer tinerilor ceea ce Facultatea de Horticultură București din cadrul USAMV mi-a dăruit: descoperire, uimire, pasiune”, a declarat Adrian Atinge, Director Touch Nature Design și inițiator al proiectului Reptiland.

Reptiland se dorește a fi un spațiu de recreere dar și de învățare interactivă pentru toate vârstele, un loc al reconectării cu natura și al educării respectului față de mediul înconjurător, de înțelegere a importanței biodiversității pentru echilibrul general al planetei. Fiecare vizită la Reptiland va oferi noi și noi posibilități de experimentare a naturii, în formele sale diverse, fiind o bucurie pentru fiecare vizitator, indiferent de vârstă, ocupație sau nivel educațional. 

DESPRE TOUCH NATURE DESIGN

TOUCH NATURE DESIGN este o companie antreprenorială 100% românească, singurul furnizor din Europa al terariilor de mari dimensiuni, un produs unic tech-fusion, în care tehnologia se îmbină cu natura.

Concepute pentru a recrea natura în cele mai mici detalii, microclimatele de plante oferite de Touch Nature Design sunt adevarate “insule de natură” ce pot fi introduse în orice ambient, oferindu-i un aspect cu totul spectaculos, grație conținutului viu și evolutiv.

Microclimatele din plante recreează la scară redusă ecosisteme întregi, în cele mai mici detalii (de la plantele care evoluează într-un microclimat similar cu cel natural, până la celelate elemente naturale care armonizează microclimatul și fac posibilă evoluția plantelor, comportându-se la fel ca în habitatul lor).

DESPRE DANIELA MARIȘCU

Daniela Marișcu este antreprenoare în serie și investitoare cu peste 14 investiții active, implicată în proiecte concrete de sustenabilizare a industriei agrementului prin inovație și eficientizare tehnologică. Crezul ei ca investitoare este că binele comun poate fi atins doar prin atingerea potențialului maxim de către o masă critică de oameni.

×
Etichete: advertorial
Parteneri
x close