Antena 3 CNN Economic Conținut plătit De ce noua lege a Uniunii Europene privind defrișările este importantă pentru noi toți

De ce noua lege a Uniunii Europene privind defrișările este importantă pentru noi toți

Oamenii și o mare parte din vietățile de pe Pământ nu pot supraviețui fără păduri sănătoase și prospere.

uniunea europeana aproba regulamentul prin care sunt interzise produsele care genereaza defrisari
De ce noua lege a Uniunii Europene privind defrișările este importantă pentru noi toți
de Georgiana Adam    |    17 Ian 2023   •   17:33

Țările din Uniunea Europeană au convenit asupra unei legi istorice care va împiedica vânzarea în magazinele și supermarketurile europene a produselor care provoacă distrugerea sau degradarea pădurilor. Acesta este unul dintre cei mai mari pași înainte în lupta împotriva defrișărilor, de până acum.

De ce este esențială această lege?

Cu toate astea, la fiecare două secunde, o suprafață de pădure de mărimea unui teren de fotbal este distrusă. Numai în 2021, lumea a pierdut o suprafață mai mare decât întreg Regatul Unit - peste 25 de milioane de hectare.

Producția a doar câtorva produse este responsabilă pentru aproximativ 90% din această pierdere devastatoare. Pădurile sunt defrișate pentru a face loc fermelor de creștere a bovinelor pentru a aproviziona lumea cu carne de vită și piele, în timp ce dezvoltarea rapidă a culturilor de soia pe scară largă - cultivată în principal pentru a hrăni păsările și porcii -, precum și a plantațiilor de ulei de palmier, cacao, cafea, cauciuc, porumb și lemn distrug peisajele forestiere naturale și pădurile.

UE aduce o mare parte din aceste produse din locuri precum Brazilia, Indonezia și Coasta de Fildeș și face acest lucru în cantități care o fac să fie unul dintre cei mai mari importatori de produse care cauzează despăduriri la nivel global, fiind depășită doar de China.

Noua lege europeană care privește defrișările încearcă să schimbe această situație, trasând o limită fermă pentru companii: dacă doresc să vândă produsele în țările UE, trebuie să demonstreze că nu au fost defrișate păduri cu buldozerul pentru a le produce. Acest lucru are ca scop să asigure că produsele de zi cu zi, cum ar fi cappuccino-ul de dimineață, biscuitele cu ciocolată de după-amiază sau hamburgerul de vită comandat pentru cină, nu reprezintă cauza despăduririlor.

Se așteaptă ca impactul acestor norme să se extindă în întreaga lume: UE este cea mai mare piață unică de pe Pământ, deservită de cele mai mari firme din industria agroalimentară, de comerț cu mărfuri și de exploatare forestieră. Acest regulament reprezintă promisiunea că integrarea practicilor de diligență și a cerințelor de aprovizionare în operațiunile acestora va declanșa transformarea structurală de care lumea are nevoie pentru a-și salva și proteja pădurile.

Un pas pozitiv pentru accesul la justiție și trasabilitate

Pentru a-și introduce produsele în UE, întreprinderile vor trebui să demonstreze cu exactitate de unde provin acestea. În practică, acest lucru înseamnă să furnizeze autorităților coordonatele GPS relevante pentru a dovedi că zona respectivă nu a fost defrișată.

Autoritățile sunt apoi obligate să efectueze inspecții la un anumit procent de operatori și comercianți care importă sau exportă produse pe piața UE, pentru a se asigura că societățile respectă noile norme impuse, verificând mai frecvent mărfurile provenite din țări cu risc mai ridicat de despădurire.

Din nefericire, după ce unele guverne ale UE au reușit să dilueze aceste măsuri de aplicare, numărul de controale pe care autoritățile naționale vor trebui să le efectueze asupra companiilor este mult mai mic decât cel prevăzut în propunerea inițială și mult, mult mai mic decât dorea Parlamentul European.

Dar, ceea ce este poate cel mai important, aplicarea publică a legii a fost consolidată, permițând publicului și organizațiilor societății civile să-și transmită îngrijorările agențiilor de aplicare a legii din statele membre ale UE, atunci când consideră că o companie nu a respectat regulile. Acest lucru va oferi, de asemenea, o cale pentru comunitățile indigene și locale de a prezenta dovezi și de a fi ascultate atunci când companiile își încalcă obligațiile.

Protecția slabă a drepturilor indigenilor

Deși legea este o victorie pentru protecția pădurilor, nu este însă suficient de importantă pentru protejarea drepturilor oamenilor.

Protejarea drepturilor popoarelor indigene și ale comunităților locale de la granița defrișărilor merge mână în mână cu conservarea pădurilor tropicale și a zonelor împădurite care ne-au mai rămas. Dovezile copleșitoare arată că aceste comunități sunt cei mai buni protectori ai pădurilor și a celor 80% din biodiversitatea de pe terenurile pe care le adăpostesc.

Însă UE a refuzat să includă protecția drepturilor recunoscute la nivel internațional ale popoarelor indigene, bazându-se în schimb pe legile naționale din țările de unde provin produsele.

Problema este că, în multe țări producătoare, nu există o recunoaștere formală sau o garanție a drepturilor de proprietate asupra terenurilor indigene sau cutumiare. Iar acolo unde acestea există, legile sunt adesea slabe, fragmentate sau slab aplicate, iar punerea în aplicare poate fi puternic influențată de interese politice.

Populațiile indigene își pun viața în pericol pentru a-și apăra pădurile împotriva distrugerii provocate de cererea europeană de produse cu risc forestier. Aceștia continuă să se confrunte cu atacuri violente din partea proprietarilor de terenuri și a exploatatorilor forestieri care le invadează pământurile cu impunitate.

Abordarea șovăielnică a UE în ceea ce privește protejarea drepturilor lor lasă comunitățile în pericol și irosește o ocazie de a sprijini pe deplin oamenii care își riscă viața pentru a salva pădurile de care depinde viitorul nostru.

Ce urmează?

Legea este un pas istoric, dar nu este etanșă. Ea ignoră alte ecosisteme critice, cum ar fi savana și zonele umede, și nu extinde regulile la finanțatorii companiilor.

Astfel, există riscul ca distrugerea naturii să se extindă asupra altor ecosisteme neprotejate, care sunt la fel de importante pentru menținerea echilibrului lumii naturale, fără a lua în considerare un actor-cheie în distrugerea acesteia: sectorul financiar.

Definiția a ceea ce se clasifică drept degradare a pădurilor atunci când vine vorba de recoltarea lemnului este, de asemenea, un motiv de îngrijorare. Aceasta nu acoperă tăierile la scară largă de păduri native, cu excepția cazului în care terenul este transformat pentru o altă utilizare, ceea ce înseamnă că doar o mică parte din pădurile naturale vor fi protejate, fără a se ține cont de criterii științifice obiective.

Vestea bună este că acest regulament nu este un caz închis. Mai multe părți ale legii vor fi revizuite și probabil extinse după intrarea în vigoare a normelor.

Forța acestei legi a fost rezultatul a milioane de voci care s-au ridicat împotriva defrișărilor, a nenumărate campanii în favoarea unor norme juridice solide, a oamenilor de știință, a activiștilor de mediu, liderilor indigeni și a artiștilor proeminenți din întreaga lume care au făcut presiuni asupra reprezentanților europarlamentari să ia măsuri îndrăznețe.

Societatea civilă va continua să ceară statelor membre să își respecte promisiunile, să pună în aplicare în mod riguros noua lege și să consolideze normele acesteia în cadrul proceselor de revizuire care au fost convenite.

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close