Antena 3 CNN Economic Conținut plătit Care sunt cele mai frecvente afecțiuni stomatologice și cum le poți preveni

Care sunt cele mai frecvente afecțiuni stomatologice și cum le poți preveni

Afecțiunile dentare sunt importante și cauzează probleme serioase. Nu este vorba numai despre dureri neplăcute sau foarte puternice.

care sunt cele mai frecvente afectiuni stomatologice si cum le poti preveni
Care sunt cele mai frecvente afecțiuni stomatologice și cum le poți preveni
de Redacția Antena 3 CNN    |    15 Noi 2022   •   13:41

Este important să avem o dantură sănătoasă și pentru felul în care arătam, pentru viața socială, pentru a nu genera alte boli severe, etc.

În toate țările civilizate ale lumii, în ultimii 20 de ani se pune un accent din ce mai ridicat pe prevenirea bolilor stomatologice și nu pe tratamentul acestora. Și este lesne de înțeles de ce există acest trend nou.

Cariile dentare

Se află în topul afecțiunilor stomatologice întâlnite cel mai frecvent. Smalțul dentar are rolul de protecție absolută a întregii noastre danturi. Datorită multor cauze, acesta poate fi afectat și atunci apar și cariile. Întotdeauna, un detartraj profesional la timp realizat, va preveni cu succes apariția cariilor dentare sau alte complicații importante. Alimentația este esențială, controalele periodice care ar fi bine să nu fie amânate niciodată, produse profesionale de curățare a danturii care conțin mult fluor sunt recomandate a fi folosite cât mai frecvent, etc.

Ce se poate întâmpla dacă neglijăm tratamentul la timp al cariilor dentare din diferite motive?

Într-o astfel de situație există riscul de a ajunge la probleme mult mai serioase ale danturii, spre exemplu extracții numeroase și chiar nevoia de a apela la implanturi dentare care sunt foarte costisitoare.

Abcesul dentar

Este o afecțiune stomatologică la fel de frecvent întâlnită la persoanele de toate vârstele. Poate fi de mai multe feluri: peri apical, parodontal sau gingival. Într-o astfel de situație medicul stomatolog poate realiza obturația de canal, extracția dintelui, un simplu tratament cu antibiotice sau chiar și o mică intervenție chirurgicală pentru drenarea infecției.

Nu trebuie să vă surprindă dacă febra se va instala la un moment dat sau dacă întreaga față va fi foarte umflată. Este esențial să apelați urgent la ajutorul unui medic deoarece orice infecție care apare în regiunea capului și gâtului poate deveni cauza unor alte probleme serioase de sănătate în foarte scurt timp.

Bruxismul

De multe ori am întâlnit de-a lungul vieții noastre, persoane care obișnuiesc să își încleșteze dantura și să scrâșnească din dinți. Afecțiunea medicală care are aceste caracteristici se numește bruxism.

Cauzele sale pot fi multiple! Spre exemplu, o combinație de factori fizici, psihologici și genetici pot determina apariția unei astfel de boli. Tratamentul acestei afecțiuni este mult diferit, în comparație, cu un tratament parodontoza sau un cu un tratament pentru un banal abces dentar. Există situații în care nu trebuie să facem nimic, problema urmând să se rezolve de la sine. Este cazul copiilor care suferă de o astfel de boală.

La persoanele la care șansele să dispară o dată cu trecerea timpului sunt minime, se poate recurge la folosirea gutierelor dentare, la coroane speciale sau la anumite strategii de gestionare a stresului și a senzațiilor de anxietate. Bruxismul poate apare în timpul somnului sau chiar și atunci când persoana respectivă este trează.

Pentru oricare dintre aceste afecțiuni foarte frecvent întâlnite în practica medicală, aveți nevoie de serviciile unui cabinet profesional de stomatologie. Nu omiteți să solicitați recomandări de la prieteni foarte buni sau de la rude și colegi pentru a fi siguri că aceste servicii sunt 100% profesionale. Întrebați și în mod direct cât mai multe detalii despre modul în care este sterilizat instrumentarul și despre categoriile de produse curatenie pe care personalul medical le folosesc în mod frecvent pentru a obține o stare septică maximă. Alegeți locul cel mai sigur!

×
Subiecte în articol: advertorial
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close